Hoți într-un bar din zona Autogării Bacău
La data de 07.03.2011, la orele 19.00, Secţia 2 Poliţie Bacău a fost sesizată de către M. Gheorghe, de 37 de ani, despre faptul că din incinta unui bar din zona Autogării Bacău, o persoană de sex bărbătesc i-a sustras un telefon mobil.
În baza sesizării, la faţa locului s-a deplasat o patrula mixtă de siguranţă publică, formată din poliţist şi jandarm.
Din verificările efectuate s-a stabilit că în jurul orei 18.00, P. Iulian, de 25 de ani , în timp ce se afla în incinta barului i-a cerut lui M. Gheorghe telefonul mobil şi profitând de neatenţia acestuia a părăsit incinta localului.
Făptuitorul a fost depistat pe strada Alexandru cel Bun din Bacău iar asupra lui a fost găsit telefonul mobil sustras, care a fost restituit părţii vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal.