Gripa aviara. Recomandari pentru reducerea riscului de infectie cu virusul gripei aviare

Directia de Sanatate Publica Bacau recomanda:

Pentru a minimaliza posibilitatea infectiei cu virusul gripei aviare , persoanele care calatoresc trebuie sa evite contactul cu pasari (ex. pui, gaini, rate, gâste, porumbei,prepelite) sau orice alte pasari salbatice, si sa evite zonele in care pasarile infectate cu virusul H5N1 pot fi prezente, precum pasarile din curti si din ferme si pasarile din pietele de pasari vii.

Nu consumati produse din pasari, neprelucrate termic sau incomplet prelucrate termic, inclusiv mâncaruri care contin sânge provenit de la acestea.

Ca si în cazul altor infectii, una dintre cele mai importante practici preventive este spalatul pe mâini cu atentie si frecvent. Spalatul frecvent al mâinilor, folosind fie apa si sapun îndeparteaza potentialele surse de infectie de pe piele si ajuta la prevenirea transmisterii bolii. Când nu exista sapun la dispozitie si mâinile nu sunt vizibil murdare se poate folosi alcool pentru stergerea mâinilor.

Când preparati hrana:

Separati carnea cruda de cea prelucrata termic sau de alimentele care sunt gata de consumat. Nu folositi acelasi cutit sau instrument de taiat pentru a pregati carnea cruda si alimentele care sunt gata de consumat.

Spalati–va pe mâini între operatiile de manipulare a alimentelor crude si celor prelucrate termic .

Nu puneti carnea prelucrata termic pe aceeasi farfurie sau suprafata pe care a fost asezata înainte de a fi prelucrata.

Toate alimentele provenite de la pasari, inclusiv oua sau sânge, trebuie prelucrate termic cu atentie. Galbenusurile de oua nu trebuie sa fie lichide sau sa se prelinga. Deoarece virusurile gripale sunt distruse de caldura, temperatura pentru prelucrarea carnii de pasare trebuie sa fie mai mare de 70°C .

Înainte de a manipula si prelucra termic ouale, spalati-le cu apa cu sapun iar dupa aceea spalati-va pe mâini.

Nu folositi oua fierte moi sau crude în alimente care nu vor fi prelucrate termic.

Dupa manipularea pasarilor sau oualelor crude, spalati-va pe mâini si spalati toate suprafetele si instrumentele atent cu apa si sapun.

Daca aveti motive sa credeti ca ati fost expus la gripa aviara, urmariti-va starea de sanatate timp de 10 zile. Daca prezentati febra, tuse sau dificultati de respiratie sau daca va îmbolnaviti în perioada de 10 zile, consultati un medic.
Înainte de a începe consultatia spuneti medicului:
1. ce simptome aveti
2. daca ati venit în contact direct cu pasari
3. unde ati calatorit

Nu calatoriti în timp ce sunteti bolnavi si limitati-va contactul cu alte persoane cât de mult posibil pentru a preveni raspândirea oricarei boli infectioase, inclusiv gripa aviara.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.