Fotbal, Liga a II-a: FCM Bacău – Dunărea Giurgiu 3-1


La revenirea în faţa propriilor suporteri, elevii lui Gheorghe Poenaru au izbutit o victorie clară, la capătul unui joc plăcut.
Deşi a început din nou cu doi mijlocaşi defensivi, formaţia băcăuană s-a instalat confortabil în jumătatea adversă, reuşind o rapidă deschidere de scor, în minutul 10.

Atunci, în urma unui corner, Taban a prelungit cu capul până la Câmpeanu, care a îndeplinit o simplă formalitate, împingând balonul în poartă de la un metru.
S-a făcut 2-0 în minutul 36, când Răduţoiu a fost extrem de vigilent şi a penalizat o pasă prea înceată la portar a lui Odoroabă şi a înscris dintr-un unghi greu, cu preţul unei accidentări.
Repriza secundă a debutat anemic, fiind înviorată de şutul la încheietura barelor al lui Dobârceanu (foto) din minutul 62 pentru ca, zece minute mai târziu, Ionuţ Radu să ia o acţiune pe cont propriu şi, după o cursă de 40 de metri, să-i paseze lui Tismănaru, care a marcat de la 10 metri în poarta goală: 3-0.
Ca buni creştini ce sunt, băcăuanii i-au lăsat pe giurgiuveni să înscrie golul de onoare, izbutit cu o frumoasă de lovitură de cap de Şt. Iordache, liber ca pasărea cerului în mijlocul careului advers, în minutul 82.
Şi pentru ca partida să aibă ceva memorabil că, vorba aia, suntem în Sâmbăta Mare, în ultimul minut Edi Tismănaru a cadorisit publicul băcăuan cu ratarea campionatului, trimiţând balonul paralel cu poarta de la juma’ de metru !!!
Una peste alta, victorie fără dubii a Bacăului în faţa vecinei de clasament în urma unui meci ca vremea de afară: călduţ.
FCM BACĂU: Manea – Mihălăchioaie, Carnariu, Vajou (min. 46 Adăscăliţei), Dobârceanu – Răduţoiu (min. 38 Tismănaru), Taban, Spiridon, Doboş – Câmpeanu (min. 75 Marchiş), I. Radu. Antrenor: Gheorghe Poenaru.
DUNĂREA GIURGIU: Dragne – C. Gheorghe, Ciocârlan, Şanţmare, Odoroabă – M. Stan, Marcu, Ochia (min. 75 Bucă), Cojenel (min. 46 Bănaru) – Şt. Iordache, Tigoianu (min. 57 Ivaşcă). Antrenor: Emil Ursu.

Arbitru: Dragoş Istrate (Bucureşti). Asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Gabriel Stroe (Piteşti).
Observatori: Mihai Calistru (Botoşani), Constantin Mara (Predeal).
Spectatori: 300.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.