Bani din fier vechi pentru plata salariilor la Carom Oneşti
Coordonatorul Comisiei de Dialog Social a Guvernului, secretarul de stat Vasile Nistor, s-a aflat azi, 7 iulie, la Oneşti pentru a se întâlni cu administratorii şi lideri de sindicat de la societăţile Rafo şi Carom. Anunţată public numai pentru rafinăria Rafo, vizita demnitarului a continuat şi la Carom, unde problemele de natură socială sunt şi mai acute.
Vasile Nistor s-a întâlnit aici cu un reprezentant al lichidatorului Carom, Florentina Şuşnea, cu ing. Ioan Alexandru, din partea conducerii combinatului, şi cu liderul sindicatului de aici, Vasilică Udrea. Liderul sindicatului i-a cerut să găseasă o soluţie de a da salariile restante de patru luni muncitorilor de la Carom.
„Suma restantă a acestor salarii ajunge la 20 de miliarde de lei, iar noi trebuie să găsim o soluţie juridică pentru a achita salariaţilor această restanţă” – a declarat Vasile Nistor, înainte de începerea discuţiilor cu reprezentanţii societăţii oneştene.
După peste trei ore de discuţii s-a constatat însă că, momentan, nu este o altă posibilitate decât o nouă licitaţie de fier vechi, în 18 – 19 iulie, din care ar putea rezulta 4 – 5 miliarde de lei. Vasilică Udrea s-a arătat dezamăgit de rezultatele acestei întâlniri.
„Atâta vreme cât nu există nici o procedură legală de ajutor, cât nu ni se dă nici o garanţie, nu putem fi mulţumiţi de ceea ce s-a întreprins pentru toţi muncitorii de la Carom” – a spus Udrea la încheierea acestei întâlniri.
Autor : Elena SOLOMON, Amos News