Festivalul Revederii la Bacau

Festivalul „Revederii” este o manifestare organizată cu ocazia întoarcerii acasă, în luna august, a zecilor de mii de băcăuani care lucrează în străinătate.

În acest sens, pe durata celor patru zile ale festivalului, organizatorii propun o serie de acţiuni care evidenţiază specificul acestor locuri. Lista acţiunilor cuprinde manifestări menite să strângă legăturile dintre oraşele Bacău şi Torino, finalitatea fiind înfrăţirea celor două oraşe, dat fiind faptul că numai în Torino lucrează peste 20.000 de băcăuani, în întreaga regiune Piemonte fiind prezenţi aproximativ 100.000 de băcăuani din întreg judeţul.

Până acum au existat discuţii preliminare între autorităţile locale băcăuane şi torineze, fiind făcuţi primii paşi în acest sens.

Din Festivalul „Revederii” nu vor lipsi expoziţiile cu produse culinare specifice oraşelor Bacău şi Torino, concursurile sportive la care vor participa echipe ale celor două oraşe, concursuri de miss, concerte cu formaţii romaneşti şi italiene, spectacole folclorice etc. La Festivalul Revederii sunt invitate şi autorităţile locale din Torino şi regiunea Piemonte.

Duminica, 6 august, va avea loc o seara folclorica – „Vatra satului”, cu participarea Anton Achitei, Cristi Nastase, Ansamblul „Ca la noi”, Vasilica Tataru, Nicu Chirita.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.