Festival de film românesc la Londra
În perioada 2 – 5 februarie 2006, la Londra (38 Curzon Street), va avea loc cea de-a treia ediţie a Festivalului de Film Românesc – Tineri regizori.
Festivalul de film românesc este organizat de Centrul Cultural Românesc din Londra, Fundaţia Raţiu din Marea Britanie, Centrul Naţional al Cinematografiei din Bucureşti si Curzon Cinemas.
Vor fi prezentate cele mai recente producţii de film românesc, realizate de regizorii Cristi Puiu, Napoleon Helmis, Ruxandra Zenide, Corneliu Porumboiu, Constantin Popescu, Cătălin Mitulescu şi Florin Iepan.
Pentru cei care doresc să partipe, se pot face rezervări on-line la www.curzoncinemas.com . Detalii suplimentare se pot obţine de la Centrul Cultural Românesc (CCR) din Londra: 8th floor, 54-62 Regent Street, London W1B 5RE, United Kingdom tel. 020-74394052, int. 120.
Autor : Iulian DUMA, Amos News