Femeie lovită de o maşină pe trecerea de pietoni în Buhuşi. Şoferul a fugit de la locul accidentului
O femeie de 56 de ani a fost surprinsă și accidentată de un autoturism pe strada Libertății din orașul Buhuși, în timp ce traversa regulamentar.
După accident, şoferul a fugit dar a fost prins la scurt timp de către poliţişti.
„În urma cercetărilor efectuate polițiștii au depistat în trafic conducătorul auto, stabilind că se numește Vasile F., de 28 de ani, din comuna Blăgești. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ și i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Victima a fost transportată la Spitalul Buhuşi pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internare.