Favoritele la câștigarea sezonului 2021-2022 din NBA
Sezonul 2021–22 al National Basketball Association (NBA) este gata de start. Ajunsă la cea de-a 76-a ediție, cea mai spectaculoasă competiție sportivă din lume, va debuta pe 19 octombrie. Vor fi din nou 82 de meciuri în sezonul regular, revenindu-se la normal după ce precedentele două sezoane au fost scurtate din cauza pandemiei de coronavirus. Gala All Star Game este programată pe 20 februarie 2022, pe arena „Rocket Mortgage FieldHouse” din Cleveland.
Campioana en titre este Milwaukee Bucks, care a învins-o cu 4-2 pe Phoenix Suns. A fost primul titlu după 50 de ani câștigat de franciza din Milwaukee, la succes având o contribuție importantă grecul cu origini africane Giannis Antetokounmpo, care a și fost MVP-ul finalei. Giannis a înscris 50 de puncte în meciul cu numărul șase.
Se anunță un nou sezon în care show-ul va fi la putere, în ciuda restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Milwaukee Bucks se află printre principalele candidate la titlu, însă specialiștii o creditează abia cu șansa a treia. Primele două favorite sunt Brooklyn Nets și Los Angele Lakers. Ambele se află pe locuri fruntașe într-un Clasament NBA al celor mai bune echipe din toate timpurile.
BROOKLYN NETS (valoare franciză: 2,65 miliarde de dolari)
Specialiștii sunt de părere că cei din Brooklyn nu au cum să rateze titlul în acest sezon dacă James Harden, Kevin Durant și Kyrie Irving vor fi feriți de accidentări și, mai ales, de îmbolnăviri cu coronavirus. Oricum, la această ediție a NBA nu pot participa decât sportivi vaccinați.
Sezonul trecut, trio-ul menționat a jucat doar opt meciuri din sezonul regular în formație completă. Harden și Irving au fost ținuți mai mult timp pe bară de probleme medicale.
Au venit cu statut de Free Agent: LaMarcus Aldridge, DeAndre’ Bembry, Devontae Cacok, David Duke Jr., James Johnson, Patty Mills și Paul Millsap. În plus, „Nets” l-a transferat pe Jevon Carter (de la Phoenix Suns).
Au plecat: Timothe Luwawu-Cabarot (la Hawks), Chris Chiozza (la Warriors), Spencer Dinwiddie (la Wizards), Sekou Doumbouya, Jeff Green (la Nuggets), Alize Johnson, DeAndre Jordan (la Pistons), Jahlil Okafor, Reggie Perry (la Raptors), Landry Shamet (la Suns).
LOS ANGELES LAKERS (valoare franciză: 4,6 miliarde de dolari)
Echipa de pe coasta de Vest a format un grup foarte puternic după ce Russell Westbrook a venit de la Wizards și li s-a alăturat lui LeBron James și Anthony Davis. Campioană în sezonul 2019-2020, „Lakers” ar trebui să se califice fără probleme în faza Play-off-ului, chiar din postura de câștigătoare a conferinței din care face parte.
Au venit cu statut de Free Agent: Carmelo Anthony, Trevor Ariza, Kent Bazemore, Wayne Ellington, Dwight Howard, DeAndre Jordan, Malik Monk, Kendrick Nunn și Rajon Rondo.
Au plecat: Kentavious Caldwell-Pope (la Wizards), Devontae Cacok (la Nets), Alex Caruso (la Bulls), Andre Drummond (la Sixers), Jared Dudley (retras din activitate), Marc Gasol (la Grizzlies), Montrezl Harrell (la Wizards), Kyle Kuzma (la Wizards), Ben McLemore (la Blazers), Alfonzo McKinnie, Markieff Morris (la Heat), Austin Reaves și Dennis Schroder (la Celtics).
MILWAUKEE BUCKS (valoarea franciză: 1,62 miliarde de dolari)
În timp ce alte echipe și-au modificat semnificativ componențele loturilor, campioana „în exercițiu” nu a făcut multe transferuri. Giannis Antetokounmpo (MVP-ul finalei), Khris Middleton, Brook Lopez și Jrue Holiday sunt piese importante ale uneia dintre cele mai bune echipe din Conferința de Est. Experții spun că de Antetokounmpo depinde dacă va fi un nou sezon de succes. Nu au fost aduși alți jucători valoroși, dar omogenitatea reprezintă un atu.
Au venit cu statut de Free Agent: George Hill, Rodney Hood, Semi Ojeleye, Justin Robinson. O altă achiziție a fost Grayson Allen, de la Grizzlies.
Au plecat: Elijah Bryant, Mamadi Diakite, Bryn Forbes (la Spurs), Sam Merrill (la Grizzlies), P.J. Tucker (la Heat).