Episcopul Maramuresului se indoieste de utilitatea „Saptamanii de rugaciune interconfesionala”
In ciuda fastului cu care a fost organizata si binecuvantata de catre unii ierarhi ortodocsi (spre exemplu IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei) recent incheiata “saptamana a rugaciunii interconfesionale,” inalte fete bisericesti din cadrul BOR refuza sa se supuna curentului ecumenist.
Solicitat în direct, în cadrul emisiunii „Universul credinței” de duminică 29 ianuarie să-și spună poziția față de acest eveniment (fals) ecumenic, P.S. Iustinian Chira, Episcopul Maramureșului și Sătmarului (foto) a răspuns:
“Nu cred că are importanță care este părerea mea. Cred că foarte importantă este părerea părinților de la sfintele mănăstiri din Moldova și din toata țara românească, a preoților care „cu credință și cu dragoste” se indreaptă acum către sfintele altare și se roagă – părerea acestora are importanță. Importanță are și părerea credincioșilor despre săptămâna de rugăciune, care este străină – acesta este cuvântul însuși – este străină de spiritualitatea Bisericii Ortodoxe. Părerea mea este ca Biserica noastră se roagă de fapt nu numai într-o săptămână, nu numai în timp limitat, ci Biserica Ortodoxa se roagă pentru unitatea creștinilor la toate serviciile divine – acestea sunt cu adevărat rugăciunile rânduite, ascultate de bunul Dumnezeu.
Mișcarea Ecumenică cunoaștem cu toți de unde a plecat și care sunt rezultatele; cunoașteți și dumneavoastră, cunoașteți toți – care cunosc… Credincioșii, poporul nu cunoaște, nu știe ce-i aceea ecumenism; nu vede rezultate, nu vede o apropiere, o dragoste, nu vede că acest ecumenism, aceasta mișcare ar fi adus vreo îmbunătățire în relațiile dintre creștinii din toată lumea. Relațiile au rămas aceleași; nu s-a făcut nici un pas, dimpotrivă încă, s-a ajuns să se cadă în grave erori în cadrul Mișcării Ecumenice. Și erorile le cunoașteți, nu e cazul să vi le enumăr acum. Așa că „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor” este doar un cuvânt pompos, festiv; se face o festivitate fără o finalitate.
Noi, când ne rugăm, avem încrederea că bunul Dumnezeu ne și ascultă, dacă avem inimă curată și suflet drept. Ori, să faci rugăciuni fără să vezi un rezultat înseamnă că Dumnezeu nu a ascultat, nu a ajuns la El rugăciunea, nu a fost pornită din inimă sfințită și curată. Dar sunt absolut sigur că rugăciunea unei mame care se roagă lângă copilașul ei, lângă leagăn, rugăciunea unui tată, rugăciunile unui credincios, rugăciunile unui călugăr, rugăciunile unui preot – acestea sunt cu adevărat ascultate de Dumnezeu și iubite de Dumnezeu. Cam aceasta pot spune, în câteva cuvinte, despre această problemă foarte serioasă. (…) Trebuie să căutam cauza care a dus la această dezbinare. (…) Biserica Ortodoxă trebuie să se roage în continuare pentru toată lumea – aceasta este rugăciunea pe care Dumnezeu o așteaptă de la noi; o rugăciune însoțită de fapte sfinte și bune și de dreptate. Dumnezeu, în cazul acesta, ne va asculta rugăciunea. (…) Sensul vieții creștine este de a face din toata populația globului Fii ai lui Dumnezeu.”
Sursa: Altermedia
P.S. Iustinian Chira, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a reusit sa critice in mod negativ aceasta unealta de apropiere a celor doua confesiuni, dar nu a dat nici o solutie. Asa puteam sa-mi dau si eu cu parerea. Mi-am si dat-o intr-una din serile trecute, pe cand cinam. Poate ca si solutii as avea, dar pina nu sunt viabile, le tin la latitudinea prietenilor si nu le arunc in vint.
are perfecta dreptate prea sfintitul. Rugaciunea trebuie sa aiba o finalitate ori nu vedeti ce se intampla in transilvania? Daca exista o comunitate de 2000 de ortodocsi si 10 greco-catolici acestia revendica biserica si o obtin potrivit legilor retrocedarii. Asta inseamna ecumenism? Asta inseamna UE? Daca da noi cei din Ardeal nu vrem sa ne integram!
Sa stiti ca Ortodoxia din Ardeal e diferita de cea din Regat. Nu poti sa te rogi impreuna cu ei azi, iar maine sa te intalnesti cu aceiasi,,frati” in salile tribunalului. Sa stiti ca ecumenismul nu se va putea aplica si nu-si va vedea roadele pana cand nu va disparea piatra de poticnire : biserica greco-catolica