Elevi şi profesori băcăuani au participat la competiţia Project Citizen / Proiectul Cetăţeanul

DSC05854
Recent, în amfiteatrul Şcolii cu Clasele I-VIII “Al. I. Cuza” Bacău a avut loc jurizarea concursului local de proiecte ale elevilor, participanţi în programul naţional “Democraţia participativă. Project Citizen”.

Evenimentul a marcat totodată şi finalizarea programului de formare continuă, destinat profesorilor, Project Citizen / Proiectul Cetăţeanul, organizat în premieră absolută în acest an şcolar, de Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău şi avizat de Ministerul Educaţiei.

Project Citizen / Proiectul Cetăţeanul este o metodă inovativă de predare a educaţiei civice, bazată pe studierea unei probleme a comunităţii locale, ce presupune o politică publică şi care este aleasă spre studiere de către elevi.

Implementarea metodei în România se face sub coordonarea Institutului Intercultural Timişoara, în cadrul programului CIVITAS – un program de schimburi internaţionale în domeniul educaţiei civice, iniţiat şi coordonat de Florida Law Related Education şi Center for Civic Education din S.U.A.

Programul CIVITAS este un program de schimburi internaţionale în domeniul educaţiei civice, iniţiat şi coordonat de Center for Civic Education, Calabasas, California, S.U.A., finanţat şi implementat cu sprijinul Departamentului de Educaţie al S.U.A.

Reţeaua CIVITAS implică mai multe parteneriate între state federale din S.U.A. şi ţări, din diferite părţi ale lumii, în general state cu “democraţii emergente”.

Reprezentantul în România al reţelei Civitas, este Institutul Intercultural Timişoara.

Aşadar, România este integrată într-un parteneriat, ce include Florida, Texas, Mississippi şi Ungaria.

Coordonarea parteneriatului este asigurată de Florida Law Related Education Association, ceilalţi parteneri fiind State Bar of Texas Law Related Education Program, Mississippi State University şi Civitas Ungaria.

Aplicarea metodei Project Citizen / Proiectul Cetăţeanul a început în România, în anul 2002, în şcoli din Timiş, Bucureşti şi Iaşi, dar interesul manifestat de elevi şi profesori a determinat extinderea proiectului în tot mai multe judeţe, intenţionându-se implementarea lui la scară naţională, ceea ce s-a şi întâmplat între timp.

Proiectul se derulează în baza unui protocol de colaborare între Ministerul Educaţiei şi Institutul Intercultural din Timişoara. Scopul acestuia este înţelegerea de către elevi a faptului că cetăţenii trebuie să se implice activ în procesul de construire a politicilor publice, deciziile democratice presupunând consensul cetăţenilor şi al autorităţilor publice.

Din perspectivă didactică, Project Citizen-Proiectul Cetăţeanul s-a finalizat prin realizarea de către elevii unei clase, coordonaţi de un profesor, a unui portofoliu, care vizează soluţionarea unei probleme concrete a comunităţii.
În cadrul concursului au fost prezentate următoarele proiecte :

• „Protecţia mediului”, cls. a XI-a A, Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron”, prof. Mihaela Stoean;
• “Starea drumurilor”, cls. a VII-a A, Colegiul Naţional „Ferdinand I”, prof. Florina Opincariu;
• “România susţine integrarea Moldovei în U.E.”, cls.a X-a C, Colegiul “Henri Coandă”, prof. Iuliana Caraghin;
• „Fii conştient, nu dependent” (stop consumului de droguri – petiţie trimisă Guvernului şi Parlamentului României, 4175 semnături), cls.a XI-a A, Colegiul Naţional “Ferdinand I”, prof. Lucica Ciupercă;
• “Colectarea selectivă a deşeurilor”, cls.a XI-a A, Grupul Şcolar Agricol Hemeiuş, prof. Elena Ciobanu;
• “Bătaia nu este ruptă din rai” (stop violenţei în şcoli), cls.a XI-a C, Colegiul Economic “Ion Ghica”, prof. Mihaela Atodiroaei;
• “Câinii comunitari”, cls.a VII-a B, Colegiul Naţional “Ferdinand I“, prof. Florina Opincariu;
• “Ochiul care vrea să vadă” (campanie pentru reabilitarea Casei Memoriale „Vasile Alecsandri”), cls.a X-a C, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, prof. Andreea Şuhan;
• “Mere, pere şi mult sport, pun fast-food-ului un stop” (campanie pentru o alimentaţie sănătoasă”, cls. a XI-a C, Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Bacău, prof. Oana Maria Cucu;
• “Problema câinilor vagabonzi”, cls.a XI-a A, Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” Bacău, prof. Irina Maria Dromereschi;
• “Stop poluării!”, cls.a V-a A, Şcoala cu Clasele I-VIII Răcăciuni, jud. Bacău, prof. Anca Filip.

Juriul a fost format din: prof. Lucica Ciupercă, coordonatoarea Proiectului Citizen, în judeţul Bacău, profesorii – formatori Monica Vlase şi Florina Opincariu, elevii Loredana Stache, Carla Lupu, Ruxandra Antoche, de la Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău şi elevii Mădălina Vlasie şi Paula Cazacu, de la Şcoala cu Clasele I-VIII „Al. I. Cuza” Bacău, care au reprezentat anul trecut judeţul nostru, la concursul zonal de proiecte de la Iaşi.

Datorită implicării în acest proiect, elevii şi profesorii participanţi au primit certificate din partea Institutului Intercultural Timişoara şi a Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău.

“Atât competiţia, cât şi Proiectul „Cetăţeanul” sunt susţinute de Institutul Intercultural Timişoara, în parteneriat cu Centrul Regional de Resurse pentru Educaţia Civică, din cadrul Casei Corpului Didactic Bacău, care este coordonat de prof. Lucica Ciupercă.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

Prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.