Dragoste, culoare şi adolescenţă…
Dragobetele, sărbătoarea tinereţii si a iubirii a fost sărbătorită vineri, 22 februarie, la Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” într-o activitate intitulată „Dragoste, culoare şi adolescenţă…” şi a avut ca parteneri Colegiul Naţional Ferdinand şi Şcoala I. S. Sturdza din Săuceşti.
Prin organizarea şi conţinutul acestui eveniment, toţi cei implicaţi au intenţionat să scoată în evidenţă că sărbătoarea noastră, a românilor, este străveche , cu multe obiceiuri frumoase şi fără accente stridente cum sunt alte sărbători similare.
Un concurs de creaţie proprie între cele două şcoli, avand ca temă iubirea şi coordonat de prof. Mihaela Chiribău- Albu şi Diana Popa, un concurs de desene coordonat de prof. Oana Maria Văsâi, o expoziţie de carte şi documente audio-video „Din literatura de dragoste…” a constituit debutul activităţii. Participanţii au adus cu ei şi au expus foarte bogate si bine documentate portofolii individuale şi colective, având ca teme: iubirea, familia, adolescenţa.
Tradiţiile de Dragobete, prezentate de Dana Clapon, au fost completate de elevii din Săuceşti, drept dovadă că unele dintre ele sunt încă …actuale. Cel mai mult a fost apreciată zicala care se auzea prin sate: „Dragobetele sărută fetele”.
Din program nu a lipsit muzica, desigur. Cântece de dragoste care au făcut carieră, au fost interpretate la vioară de eleva Andreea Andrei de la Colegiul Ferdinand.
Nu putem încheia fără să menţionăm creaţiile elevilor de la Orfelinatul din Schineni, premiate de altfel, cu diplome, cărţi şi aplauze. Întreaga activitate a fost coordonată de Nicoleta Munteanu, bibliotecar.
Ana Chiscop,
Secţia de Artă