Categorii: Social

Doi tineri cercetati pentru furt

În seara zilei de 18.10.2011, polițiștii din Moinești i-au depistat în flagrant pe Răzvan B., de 26 de ani şi pe Romeo B., de 23 de ani, ambii din comuna Zemeş, în timp ce transportau cu un autoturism șase recipiente care conțineau 120 litri produs petrolier cu aspect şi miros specific de gazolină.

În urma verificărilor polițiștii au stabilit că produsul petrolier a fost sustras din zona petrolieră Schela Moineşti, iar cu ocazia controlului efectuat din interiorul autoturismului polițiștii au ridicat o instalaţie artizanală care a fost folosită la sustragerea produsului petrolier.

Cantitatea de produs petrolier în valoare de aproximativ 120 lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.