Tot dispretul meu pentru absenteisti

Ii stiu de mult, inca din anii comunismului: intorceau privirea daca celalalt avea probleme. I-am vazut apoi pe 21 decembrie ’89: stateau tot pe margine. Tot pe margine au stat la mineriade, la alegerile violente din mai ’90, in fine, cam mereu cind finalitatea unei actiuni publice avea iz dramatic sau decisiv. Apoi, cind lucrurile s-au mai domolit, si-au construit o scuza de doi bani: sint scirbiti.

Sint fiintele care nu risca, daca e de riscat, oamenii care nu contribuie cu nimic la dreptul legitim de a avea pareri. Ei nu merg la vot, dar daca iese prost, raspunderea e a altora. Daca iese bine, au profit fara efort. Baza psihologica a acestei fugi e o infirmitate care denumeste, indiferent de sex, o lipsa cronica de barbatie. Privitul civic de pe margine e o afectiune cu sanse mici de vindecare, pe care o zaresti zilnic pe strada, atunci cind unei femei i se fura poseta sau un barbat e batut de alti cinci. Nu-i o apatie nobila, Doamne fereste, e doar o nenorocita de lasitate. Fiindca, dupa ce episodul s-a terminat, tocmai apaticii tipa cel mai tare.

Mergeti la vot, chiar daca, asa cum arata sondajele, lucrurile merg intr-o directie limpede. Aratati acest minim de curaj.

Sursa: Doru Bucsu, Cotidianul