Cutia milei, jefuita. Furt din biserica ortodoxă din comuna Mănăstirea Caşin
Postul de Poliţie Mănăstirea Caşin a fost anuntat telefonic în ziua de 23 ianuarie 2006, de M. Gheorghe, de 74 ani, clopotar la biserica ortodoxă din comuna Mănăstirea Caşin, jud. Bacău, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în biserică prin spargerea unui geam.
Au reusit sa sustraga banii proveniţi din vînzarea lumânărilor şi donaţiile din „cutia milei”, în sumă totală de aproximativ 120 RON.
Echipa de politie deplasată la faţa locului, cu ocazia cercetărilor a identificat şi ridicat 2 fragmente de urme papilare şi un cuţit de bucătărie de aproximativ 26 cm.
În urma cercetărilor efectuate, a fost identificat autorul faptei, în persoana lui G. VASILE, de 19 ani, din comuna Caşin, jud. Bacău, fără ocupaţie, recidivist, care urmează să fie cercetat şi în alte cauze penale rămase în evidenţe cu autori necunoscuţi.
Sursa: Postul de Poliţie Mănăstirea Caşin