Categorii: Cultura

Cursuri de Psihologie Introspectivă şi Antropologie Gnostică

În această primăvară, în Bacău şi în alte localităţi din ţară au început noile cursuri de Psihologie Introspectivă şi Antropologie Gnostică, predate de profesori din cadrul AGEAC- Asociaţia Gnostică de Studii Antropologice şi Culturale.

AGEAC este o organizaţie non-guvernamentală non-profit, fără scopuri lucrative.
Cursurile sunt organizate in 2 faze, A şi B, fiecare de câte 20 de cursuri care vor atinge tematici clare precum: Psihologia Umană, Trezirea Conştiinţei, Legea Karmei, Alchimia, Arborele Sefirotic, Ştiinţa Meditaţiei ş. a. m. d.
Scopul acestor cursuri nu este îmbogăţirea nimănui, ele fiind gratuite. Unde există posibilitate şi înţelegere, se poate contribui.

Vom încerca în rândurile care urmează să explicăm pe înţelesul cititorilor ce este Gnoza şi care este scopul ei.

Introducere

Dacă este un cuvânt care caracterizeată lumea contemporană, acesta este „problemă”. Toată lumea are probleme, fie ele de sănătate, acasă, la serviciu, cu copiii, cu vecinii, cu fraţii şi părinţii etc. Problemele produc stresul, stresul produce nevrozele şi astfel ajungem să trăim într-o lume „nevrotică”, de claxoane, de fugă continuă şi scopuri neclare, o lume care s-a depărtat de multă vreme de ceea ce înseamnă echilibru sau calea de mijloc.

Vom încerca să lămurim în rândurile care urmează –fără pretenţia de a epuiza subiectul- care e cauza acestei stări în care se găseşte umanitatea actuală. A acestei goane epuizante după himere, pentru că –să fim sinceri-, suntem încă departe de a cunoaşte răspunsurile la marile întrebări ale Filosofiei Reale: Cine suntem? De unde venim? şi Încotro ne îndreptăm?

Cei 4 Stâlpi ai Cunoaşterii Gnostice

Gnoza afirmă că la originea tutoror religiilor, sistemelor, şcolilor, grupărilor cu aspiraţii spirituale, se găseşte acea cunoaştere a marilor Iniţiaţi ai tuturor timpurilor.

Isus Hristos, Hermes Trismegistul, Buddha, Krishna, Queltzalcoatl, Mahomed, şi alţii au fost toţi fiinţe care au posedat această cunoaştere, care îmbină inteligent patru domenii: Filosofie, Artă, Ştiinţă şi Mistică.

Aspirantul sincer ca şi filosof va fi mereu reflexiv, profund, meditativ atunci când încearcă să pătrundă marile Adevăruri are Universului, reflectate în profunzimile sale animice. El va fi de asemenea un artist, dedicat frumosului în toate formele sale, admirator al Artei Regale a naturii. Va fi precis în ştiinţa sa, pentru că orice cunoaştere practică presupune un Modus Operandi, care trebuie trăit cu acea precizie izvorâtă din auto-cunoaştere. Şi va fi mistic, pentru că în definitiv termenul Religie îşi are originea în latinescu Re-ligare, a relega fiinţa de divinitate.

Aceste patru domenii reprezintă ceea ce numim cei patru stâlpi ai Gnozei, pe care fiecare aspirant la viaţa superioară trebuie să îi înţeleagă şi să îi trăiască.

Ce este Gnoza

Termenul Gnosis provine din limba greacă şi înseamnă Cunoaştere. Însă nu o cunoaştere intelectuală, livrească, ci una superioară, bazată pe experienţă directă, pe trăire conştientă.

Totuşi, ce este Gnoza? Este o formă de a trăi viaţa în mod inteligent. Oamenii, deşi trăiesc, nu ştiu să trăiască, pentru că sunt victime ale circumstanţelor. Dacă sunt insultaţi, insultă. Dacă sunt trădaţi, trădează. Nu mai există ruşinea organică, iar simţul responsabilităţii morale a dispărut demult.

Pentru a ieşi din această stare de “somn”, de inconştienţă, este nevoie să trezim în interiorul nostru ceea ce numim Conştiinţa, acel embrion animic, care momentan este inactiv.
Am putea defini Conştiinţa ca „Facultatea de înţelegere a tuturor fenomenelor interne şi externe în relaţie cu noi”.

Acest proces de trezire (a Conştiinţei) se realizează printr-o disciplină clară şi precisă. Nu este o chestiune vagă, de “a fi mai bun”, de “a iubi totul”, este o problemă concretă de psihologie umană -psyche(gre.)=”suflet”-, care implică o cunoaştere de sine profundă şi o disciplină clară.
Acest proces presupune câţiva paşi: auto-observare | auto-descoperire | auto-analiză | auto-cunoaştere.

Scopul cursurilor este ca omul să înveţe să trăiască inteligent, nu obiectând, nu plângându-se contra a tot şi toate, ci folosindu-se conştient de cirumstanţele zilnice pe care viaţa le pune în faţă, cu scopul de a ajunge la auto-cunoaştere. Cu toţii avem probleme, şi e clar că ele necesită soluţii, însă găsirea acestora trebuie făcută într-un mod inteligent şi înţelept.

Auto-observându-ne profund, vom descoperi cauzele tuturor problemelor, anxietăţilor, viciilor, vom vedea ideile preconcepute, vom vedea clar „ce ne lipseşte şi ce avem în plus”.

Şi cum „ceea ce este sus este ca şi ceea ce este jos”, cum spunea Hermes Trismegistul în Tabla de Smarald, cunoscându-ne pe noi înşine –microcosmosul om- vom descoperi macrocosmosul, vom descoperi şi înţelege acele principii care ne ghidează, acele Legi Divine care ghidează soarta umanităţilor. Şi asta concret, pentru că toată lumea foloseşte în aceste zile fraze frumoase, care însă nu au fost „digerate”, înţelese în adevărata lor profunzime.

Când spunem că studiem Psihologia, Antropologia, Alchimia, Kabala, Meditaţia etc. oamenii consideră de multe ori că se are în vedere un studiu superficial al acestora. Însă toate acestea fac parte din Legile amintite mai sus, legi care lucrează clipă de clipă în Univers şi în noi ca parte a sa.

Înţelegând aceste lucruri, trăind zi de zi această sinteză practică 100% numită Gnoză, mergem pe urmele acelor mari Iniţiaţi care ne-au lăsat înţelepciunea lor pentu a o trăi şi a le urma exemplul.

Ce nu este Gnoza

Gnoza nu este o “salată ieftină” de idei şi tematici, vândută în numele unui ecumenism fariseic. Ea este o sinteză practică, şi care va aduce căutătorilor sinceri acel balsam pe care sufletul îl caută, el vorbindu-ne de aceasta prin fiecare nelinişte pe care ne-o produce, aspiraţie, clipă de tăcere profundă.

Toleranţa – o calitate a oamenilor superiori

Trebuie să clarificăm că în gnoză considerăm toate religiile, şcolile, ordinele etc. drept perle pe colierul divinităţii. De la început, fiinţa umană care simte nelinişti interioare, aspiraţii spirituale, trebuie să renunţe la intoleranţa sa.

Din păcate, intoleranţa este prezentă în toate nivelele societăţii noastre. De la contrazicerile permanente ale oamenilor de ştiinţă care azi emit o teorie iar mâine o contrazic, şi până la intoleranţa de ordin religios care a dus la extremă la apariţia unor grupări fanatice capabile de acte inimaginabile, precum evenimentele tragice de la 11 septembrie din Statele Unite, peste tot tronează intoleranţa, lipsa de respect pentru opiniile aproapelui.

Afirmaţii precum “religia mea e mai bună” sau “religia mea e singurul drum adevărat” denotă în fond ignoranţă şi lipsă de maturitate a înţelegerii, întrucât oricine reflectează sincer la aceste afirmaţii va realiza că nu sunt corecte: lucrurile care nu conţin în ele însele elemente de adevăr nu ar putea rezista trecerii secolelor, cu atât mai mult în acest teren al neliniştilor de ordin spiritual.

De ce avem nevoie

Avem nevoie de o sinteză a ideologiilor marilor civilizaţii şi curente religioase care au existat pe faţa pământului. Creştinismul, Budismul, Hinduismul, Islamul, etc. precum şi civilizaţia egipteană, civilizaţia tibetană, civilizaţiile pre-columbiene, civilizaţia nordică, civilizaţia indiană, şi altele, toate au lăsat posterităţii mesajul lor transcendental, însă ascuns în spatele limbajului simbolic şi mitologic.

Pentru a înţelege „factorul comun” al acestor civilizaţii, pentru a merge la fond dincolo de superficialitatea formelor, ne trebuie chei precum cele ale alchimimtilor medievali şi o viziune sintetică, de ansamblu, asupra a tot ce înseamnă istoria omului şi a umanităţii: ne trebuie o Antropologie iluminată, clară şi precisă, care să extragă din fiecare glifă egipteană şi piatră antică principiile Cunoaşterii Superioare, şi nu o antropologie teoretică, bazată doar pe supoziţii niciodată experimentate.

Concluzie

Cursurile prezentate de AGEAC –Asociaţia Gnostică de Studii Antropologice şi Culturale- au tocmai acest scop: să ne dea cheile necesare pentru a parcurge Drumul Interior.

Cursurile au o structură clară şi cu siguranţă vă vor ajuta să găsiţi răspunsuri la multe din întrebările care v-au frământat de-a lungul vieţii.

Pentru alte articole şi informaţii, vă rugăm să vizitaţiu site-ul AGEAC: http://www.ageac.org/romania

Autor: Catalin Popescu, AGEAC Romania

Update in vineri, 26-07-13 3:44

Contributori - Alte surse

Comentează

Vezi comentarii

  • Deci sunteti in afara ariei ! ca nu va pot numi cum cereti din simple si clare motive :
    va contraziceti singur!
    Lipseste inanumite locuri logica!
    Trebuie sa aveti mult timp la dispozitie de va permiteti sa-l pierdeti astazi!

Share
Publicat de
Contributori - Alte surse
Taguri: meditatii

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.