Cursuri de perfecţionare pentru profesori în acest weekend
Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău va organiza la sfârşitul acestei săptămâni două programe de formare continuă, avizate de Ministerul Educaţiei: „Dezvoltarea şi evaluarea limbajului. Prevenirea şi terapia tulburărilor de limbaj şi comunicare” şi „Politica documentară a unităţii şcolare: obiective, acţiuni, evaluare”.
Aşadar, vineri, 23 noiembrie 2012, la ora 14.30, în amfiteatrul Colegiului Naţional „Ferdinand I” Bacău şi sâmbătă, 24 noiembrie 2012, la ora 9.00, în Sala de conferinţe a I.S.J. Bacău, se va desfăşura programul de formare continuă „Dezvoltarea şi evaluarea limbajului. Prevenirea şi terapia tulburărilor de limbaj şi comunicare”, formatori fiind, prof. Elena Hussar şi prof. Elena Ungureanu.
Acesta se adresează cadrelor didactice din învăţământul special şi special integrat, care activează la nivel preşcolar şi şcolar.
Obiectivul principal al programului îşi propune o sistematizare a observaţiilor asupra particularităţilor limbajului elevilor, iar suportul de curs este constituit dintr-o lucrare de specialitate, care oferă cadrelor didactice participante un real sprjin în activitatea premergătoare îndeplinirii obiectivelor terapeutice, sau curriculare propuse.
Lucrarea, „Evaluarea iniţială a limbajului: logopedie, limbă şi comunicare”, autor Elena Hussar, se adresează logopezilor, dar şi părinţilor, care sunt parteneri în intervenţia logopedică, fiind structurată sub forma unui un set de fişe, care reuşesc să identifice o multitudine de piedici şi dificultăţi ale rostirii limbajului.
Plecând de aici, se poate construi un program adecvat fiecărui copil şi se pot introduce, pas cu pas, elementele necesare abilitării copilului, cu rostirea corectă.
Coordonatoarea programului, profesor formator Elena Hussar, ne-a precizat: „Acest program de formare se adresează atât profesorilor, cât şi părinţilor, care au curiozitatea, răbdarea şi răgazul de a descoperi, rând pe rând, mereu, alte aspecte ale limbajului copilului şi, odată cu ele, ale personalităţii sale în construcţie.”
La program sunt invitaţi să participe peste 60 de cadre didactice, care, în timpul celor 20 ore de curs şi aplicaţii, vor parcurge următoarele teme: „Terapia logopedică. Diagnostic”, „Etiologia şi clasificarea tulburărilor de limbaj”, „Clasificarea tulburărilor de limbaj”, „Principii de prevenire şi corectre a tulburărilor de limbaj” şi „Metode şi procedee de prevenire şi corectare a tulburărilor de limbaj”.
Celălalt program, „Politica documentară a unităţii şcolare: obiective, acţiuni, evaluare”, v-a debuta sâmbătă, 24 noiembrie 2012, la ora 09.00, la Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare” Zemeş, fiind destinat managerilor unităţilor şcolare, care găzduiesc CDI-uri, profesorilor documentarişti, cadrelor didactice din unităţile şcolare cu CDI funcţional, sau în curs de amenajare, dar şi bibliotecarilor din învăţământul preuniversitar.
Programul, care este coordonat de profesor formator Vasilica-Petronela Irimia, se va desfăşura pe parcursul a 20 de ore, având ca scop descoperirea rolului şi a funcţiilor CDI-ului în unitatea de învăţământ, identificarea deosebirilor dintre CDI-uri, biblioteca şcolară şi sala de clasă, precum şi identificarea diferitelor tipuri de activităţi pedagogice şi animaţii culturale prin CDI. Astfel, cursul urmărește însușirea noţiunilor-cheie întâlnite în domeniu (centru de documentare şi informare, profesor documentarist, misiune, resursă, proiect de dezvoltare a şcolii, politică de achiziţie, acţiune documentară, comunicare, calitate etc.), o detaliere a axelor de proiectare şi de realizare a politicii documentare şi totodată însuşirea activităților practice.
În final, înțelegerea rolului și beneficiilor structurilor infodocumentare moderne, asigură pe termen mediu și lung o politică educațională centrată pe formarea unui public țintă autonom și responsabil, în căutarea și prelucrarea informațiilor primite în cadrul școlii și în afara ei.
„Odată cu organizarea acestor cursuri, încercăm să venim în întâmpinarea opţiunilor colegilor noştri, care, în număr din ce în ce mai mare, doresc să participe la programele organizate de C.C.D. Bacău, programe avizate, sau acreditate de Ministerul Educaţiei, situaţie care ne bucură şi ne încurajează”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.