CSU SUCEAVA – ŞTIINŢA BACĂU 28-27 (12-13)
Sigur că nimeni nu se aştepta ca sucevenii să ne facă vreo concesie, după scandalul din tur, de la Roman. Şi nici n-au făcut-o, apărându-şi şansele corect, chiar cu înverşunare, dar asta nu e absolut deloc de condamnat, dimpotrivă.
E clar că echipa băcăuană a pierdut pe propria mână, plătind tribut greşelilor incredibile din repriza a doua, dar mai ales din final, când elevii lui Gabriel Armanu n-au marcat timp de mai bine de şase minute!!!
La fel de evident a fost şi faptul că, profitând de degringolada instalată la Ştiinţa, arbitrii Din şi Dinu le-au dat şi ei un brânci, dictând eliminări anapoda şi fără noimă în tabăra noastră, spre beneficiul Pandurilor lui Vasile Stângă. Dar asta nu scuză cu nimic prestaţia execrabilă a unora dintre jucătorii băcăuani. Păi să ne explice domnul Marius Bondar, al patrulea golgeter al Ligii Naţionale, cum de a fost posibil să înscrie doar un gol şi să rateze „fără număr, fără număr” singur cu Pralea.
De asemenea, Gurkovsky a reuşit performanţa să nu înscrie măcar un gol de pe poziţie de pivot, punctul înscris de ucrainean fiind pe contraatac.
S-au ratat şi nu mai puţin de cinci aruncări de la 7 metri, una chiar în ultima secundă, prin Sandu Iacob. Dar ce poţi să-i reproşezi lui Sandu, care a tras efectiv echipa după el împreună cu Shota Tevzadze ?
Una peste alta, a fost un meci frumos, cu un final de infarct, în care meritam măcar un egal, chiar dacă nu ne ajuta cu nimic. Mai rămâne o întrebare: cum rămâne cu demiterea lui Otto Heel ? A fost el singurul vinovat de ceea ce s-a întâmplat în Challenge Cup ? Meciul de azi a oferit multe răspunsuri, aşteptăm doar ca factorii de decizie să acţioneze în consecinţă.
Evoluţia scorului: 3-3 (7), 3-7 (12), 6-9 (19), 9-12 (26), 12-13 (pauză), 13-16 (33), 15-19 (37), 20-19 (41), 24-24 (48), 25-27 (54), 28-27 (final).
CSU SUCEAVA: Pralea (18 interv.), Andrei (3 interv.) – Chiruţ (9 goluri), Mitrea (7), C. Bursuc (4), M. Ignat (2), Adomnicăi (2), Acatrinei (2), Gavriloaia (1), Tcaciuc (1), Dediu, Şoldănescu. Antrenor: Leonard Bibirig.
ŞTIINŢA BACĂU: Tevzadze (24 interv.), Grigoraş – Iacob (10), Moskalenko (9), Onyejekwe (2), Păunică (2), Ghiţă (1), Gurkovsky (1), M. Bujor (1), Bondar (1), Prachar. Antrenor: Gabriel Armanu.