Crestere puternica a numarului de motorete si motociclete

In primele noua luni ale acestui an, numarul de inmatriculari noi de vehicule rutiere pentru transportul calatorilor a crescut cu 46,6% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce numarul inmatricularilor noi de vehicule pentru transportul marfurilor a crescut cu 47,1%, a anuntat vineri Institutul National de Statistica.

Cea mai semnificativa crestere a fost inregistrata la motorete si motociclete, fiind inmatriculate 9912 unitati, in crestere cu 80,4% fata de perioada similara din 2006, cand numarul acestora a fost de 5495 unitati.

In perioada mentionata, numarul inmatricularilor noi de vehicule rutiere pentru transportul calatorilor a ajuns la circa 330.000 unitati, in crestere cu aproape 47% fata de primele noua luni din 2006.

Numarul de autoturisme noi inmatriculate in aceasta perioada a ajuns la circa 317.000 unitati, cu aproape 100.000 de unitati mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut, cand numarul acestora a fost de 217.597 unitati.

Cat despre vehiculele pentru transportul marfurilor, numarul inmatricularilor noi a crescut cu 47,1%, cea mai mare crestere fiind inregistrata in randul remorcilor si semiremorcilor, unde numarul de inmatriculari a crescut de 2,2 ori.

HotNews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.