Contestaţia la Eurovision, selectia nationala, a trupei Indiggo a fost respinsă de TVR
Contestaţia depusă de Gabriela şi Mihaela Modorcea, componentele trupei Indiggo, privind rezultatele finale ale selecţiei naţionale pentru Eurovision 2006, a fost respinsă de TVR.
Contestaţia a fost înregistrată la TVR în cursul după-amiezii de luni. Prin aceasta, Televiziunii Române i se cereau despăgubiri de 100.000 de euro pentru nefuncţionarea liniei de televoting în cazul piesei cu numărul 9 – „Be My Boyfriend”, cântată de cele două gemene, membre ale trupei.
Conform informaţiilor transmise Televiziunii Române de firma Voxline Communication, care a asigurat televot-ul, în fiecare minut al intervalului de jumătate de oră, în care au fost deschise liniile telefonice, au fost înregistrate voturi valide, inclusiv pentru piesa cu numărul 9. Media voturilor valide a fost de peste 13 voturi pe secundă.
Pentru toate melodiile calificate în selecţia naţională a fost alocat un singur număr telefonic scurt la nr. 1414, deschis în reţelele de telefonie mobilă, iar votarea unei piese se făcea prin trimiterea unui SMS care conţinea doar numărul piesei votate.
Conform organizatorilor, fraudarea rezultatelor televotingului a fost imposibiă, deoarece nu există mijloace tehnice care să poată „citi” conţinutul SMS-ului, să îl blocheze sau să îl invalideze în orice fel.
Conform răspunsului dat de TVR contestaţiei, chiar dacă melodia „Be My Boyfriend” ar fi obţinut mai multe puncte în urma televotului, inclusiv punctajul maxim (12 puncte), tot nu ar fi câştigat selecţia naţională pentru Eurovision 2006, din cauza faptului că juriul de specialitate a acordat un punctaj nul acesteia.
Reprezentanţii Voxline Communication au declarat că vor evalua impactul pe care acuzaţii grave aduse de familia Modorcea prin diverse mijloace media îl are asupra imaginii şi poziţiei firmei pe piaţă, şi îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă pentru a cere despăgubiri.
În urma fazei finale a selecţiei naţionale pentru Eurovision 2006 care a avut loc duminică seara, Indiggo s-a clasat pe locul şapte, cu un total de şase puncte.
Piesa care a câştigat selecţia naţională pentru Eurovison este „Tornero”, interpretată de Mihai Trăistariu. Artistul va reprezenta România la concursul Eurovision 2006, care se va desfăşura pe 20 mai, în Grecia, la Atena.
Autor : Dana LASCU, Amos News