Acest eveniment, susținut și de Bacăul.ro în calitate de partener media, va reuni anul acesta membri ai comunităţii societății civile UNESCO din lume, alături de persoane consacrate din diverse domenii de activitate (cultural, politic, economic) precum și reprezentanți ai Guvernului României.
Obiectivul acestui congres internațional va consta în promovarea idealurilor, obiectivelor și programelor UNESCO în spiritul înțelegerii și solidarității internaționale, în domenii precum drepturile omului, democrație, cultură, educație, patrimoniu natural și cultural. Organizarea în România a acestui eveniment a fost susținută la Torino, Italia în anul 2011, de către președinta Federației Române, doamna Daniela Popescu.
La acest mare Forum internațional, sunt invitați să participe reprezentanți din următoarele țări: Belarus,Franța, Croația, Bulgaria, Armenia, Portugalia, Spania, Grecia, Cipru, Malta, Moldova, Monaco, Elveția, ltalia, Austria, Federația Rusă, Serbia, România, Ucraina, Statele Unite ale Americii, Kazakhstan, Mexic, Japonia, Maroc, Jamaica.
În cadrul evenimentului, vor avea loc sesiuni de lucru cu următoarele tematici:
În seara zilei de 29 noiembrie 2012 va avea loc la Palatul Parlamentului ceremonia intitulată “O viață dedicată UNESCO” – ceremonie în cadrul căreia vor fi distinse personalități remarcabile a istoriei societății civile UNESCO.
MOMENTUL MAGELLAN
Proiectul MOMENTUL MAGELLAN, ce se va derula pe parcursul a patru ani (2012-2016), reprezintă contribuţia românească la PROGRAMUL GLOBAL ETHICS – iniţiat de Federaţia Mondială a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO, şi are ca scop lansarea unui demers creator prin punerea în valoare a patrimoniului cultural-științific național și european. De asemenea, proiectul își propune aducerea la aceeași masă de discuții a unor actori relevanți din sfera academică, a institutelor ştiinţifice, culturale, a sectorului guvernamental şi non-guvernamental. MOMENTUL MAGELLAN se naște printr-o conjugare armonioasă dintre știință, cultură și educație, punându-se accent pe moralitatea realității și pe etica veritabilă, universal acceptate.
GLOBAL ETHICS
Programul „GLOBAL ETHICS : SAVE THE PLANET EARTH” își propune pe termen lung identificarea unor modalități de implementare a unor modificări și remodelări ale sistemului global la nivel economic, social, ecologic. Programul se dorește a fi un promotor în trezirea sentimentului de solidaritate și cooperare între diferite civilizații, în încurajarea schimbului și interacțiunii la nivel global pentru a asigura mobilizarea și conștientizarea oamenilor asupra importanței respectării eticii globale. Această mobilizare este necesară pentru generațiile viitoare, care ar avea posibilitatea de a trăi în armonie.
Invitaţi
Printre invitații de marcă la acest eveniment, putem menționa: președintele de onoare al Federației Mondiale a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO, domnul Eiji Hattori, preşedinta fondatoare a Federaţiei Române a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO, doamna Avocat Paula Iacob, președintele Federației Mondiale a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO, domnul George On. Christophides, Secretarul General al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, domnul Ani Matei, ministrul Culturii și Patrimoniului Național, domnul Puiu Hașotti, ministrul Educației, doamna Ecaterina Andronescu, Secretarul de stat în cadrul Departamentului de Relații Interetnice, domnul Kelemen Hunor, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, ai Guvernului României, ambasadori precum și lideri ai mediului de afaceri din România.
Organizator principal:
ALUMNUS CLUB pentru UNESCO, organizație neguvernamentală înființată în anul 2000, având reprezentanți în 10 țări, este formată în marea majoritate din tineri, scopul fiind acela de a pune la dispoziția membrilor săi cât mai multe posibilități de implicare în proiecte și inițiative incluse în sfera educației, științei, culturii și comunicării. Formarea tinerilor într-un spirit multicultural, principalul deziderat al organizației, este urmărit prin proiecte ce vizează implicarea acestora în activități care susțin dezvoltarea personală și profesională prin acumularea de experiență. ALUMNUS CLUB a organizat și deșfășurat în colaborare cu UNESCO proiecte de tradiție, dintre care amintim: Tineretul și Muzeele și Metamorfoze.
CONTACT:
Diana Arhir, coordonator organizare Al 3-lea Congres al Federației Europene a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO
Responsabil Comunicare şi Informare ALUMNUS CLUB pentru UNESCO
clubalumnus@gmail.com/0728168043
Update in miercuri, 02-10-13 22:57
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează