Richard Clayderman și Gheorghe Zamfir, doi coloși ai muzicii, vor concerta în premieră mondială împreună pe aceeași scenă.
Evenimentul face parte din programul național-cultural “Artă contra Drog 2016”, un proiect inițiat de Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film “Dracula” și CIADO România, Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului, președinte academician Constantin Bălăceanu Stolnici. Prin acest program, organizatorii informează publicul asupra riscului consumului de droguri și ofera o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber, invitând spectatorii să consume artă.
„Ballade pour Elle” este o producție grandioasă, marca Richard Clayderman, în care spectacolul auditiv este completat de un impresionant joc de lumini, oferind publicului o experiență unică. Richard Clayderman va dărui prin acest concert cel mai preţios dar de suflet: muzica sa pură, sensibilă, din care radiază dragostea şi emoţia.
Talentul său unic i-a adus lui Richard Clayderman statutul de superstar. A înregistrat peste 1200 de melodii şi în termenii unui jurnalist german, „de la Beethoven, nimeni nu a popularizat pianul în întreaga lume ca Richard Clayderman”. Promotor al unui stil aparte, „New Romantic”, în care îmbină amprenta sa originală cu elemente clasice şi pop, Richard Clayderman a înregistrat vânzări mondiale record, care însumează aproximativ 90 de milioane de discuri şi are un palmares de 267 de Discuri de Aur şi 70 de Platină. Pianistul a început să scrie istoria muzicală la 23 de ani, când a înregistrat “Ballade pour Adelline”, care a avut un succes imediat şi răsunător. Celebra piesă s-a vândut în 22 de milioane de exemplare, în 38 de ţări.
De-a lungul unei cariere muzicale de peste o jumătate de veac, maestrul Gheorghe Zamfir a cucerit publicul din toată lumea. Palmaresul însumat de Gheorghe Zamfir nu a fost realizat de niciun român până în prezent: peste 120 milioane de discuri vândute în întreaga lume şi peste 160 de discuri înregistrate, fiind, totodată, singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în SUA. Cei doi titani ai muzicii vor concerta pentru prima dată împreună pe aceeași scenă în cadrul concertelor „Ballade pour Elle” din România.
Richard Clayderman este în elementul său atunci când se află pe scenă, în faţa publicului, de aceea susţine peste 200 de concerte anual, în săli arhipline, pe cinci continente.
De Ziua Internațională a Femeii, Richard Clayderman va concerta în România, într-un spectacol care arată prețuirea, respectul și dragostea pentru femeie. Duminică, 6 martie, ora 19.30, la Teatrul de Vară din Bacău. Concertul face deschide turneul în România al artistului, care va mai concerta pe 7 martie la Sala Sporturilor din Brașov, pe 8 martie la Sala Polivalentă din Craiova și pe 9 martie la Sala Palatului din București.
Biletele se găsesc la casa de bilete a Teatrului de Vară, la agenția Teatrului Bacovia și online, pe: vandbilete.ro, bilete.ro, eventim.ro. În funcție de categorie, prețul unui bilet este de: 100 lei – categoria a II-a, 200 lei – categoria I, 300 lei – categoria VIP.
Update in joi, 21-01-16 15:36
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
DAR PENSIONARI NU AU REDUCERI , AU O PENSIE DE 800 LEI