Pe 4 aprilie, în jurul orei 02.15, I. Neculai (58 de ani), din județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, în comuna Coţofăneşti, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar din sens opus de I. Ioan, de 59 ani, din Suceava.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ pentru I. Ioan şi 0,75 mg/l alcool pur în aer expirat pentru I. Neculai.
În urma coliziunii dintre cele două autovehicule s-au înregistrat doar pagube materiale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, au declarat reprezentanții Poliției Bacău.
Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…
În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…
Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…
Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…
Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…
Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…
Acest website folosește cookies.
Comentează