Cercetat pentru port ilegal de armă albă
La data de 17.01.2012, în jurul orei 00.30,o patrulă de siguranţă din cadrul Secției 1 Poliție Bacău l-a depistat pe strada Letea din localitate pe Octavian M., de 31 de ani, din comuna Dămienești.
În urma controlului corporal și a controlul rucsacului ce il avea asupra sa, polițiștii au gasit o secure, cu coada de lemn, și cu lama din fier de 10 cm.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără drept a obiectelor confecţionate pentru tăiere, sau lovire, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.