Prins la volan cu un permis de conducere fals
În data de 12 octombrie , polițiștii rutieri din Oneşti, în timp se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe strada Libertăţii, din localitate, au oprit în trafic, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani, din com. Caşin.
Acesta a prezentat polițiștilor un permis de conducere susceptibil a fi fals, aparent emis de autoritățile italiene.
Din verificările efectuate a rezultat că bărbatul nu posedă permis de conducere.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.