Centrele de documentare şi informare în viziunea legii educaţiei naţionale

Marţi, 29 noiembrie 2011, la ora 13.00, în Sala de conferinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacău şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, au organizat sesiunea de formare continuă cu tema: Proiectul de amenajare şi funcţionare al CDI, din perspectiva Legii Educaţiei Naţionale şi a metodologiilor subsecvente acesteia. Stadiul implementării proiectului „Educaţie pentru Informaţie” în judeţul Bacău.

Aceasta a fost susţinută de Corina Stănilă, consilier şi expert în cadrul M.E.C.T.S. şi de prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.
DSCN3367
Principalele obiective ale sesiunii au fost: cunoaşterea proiectului bilateral „Educaţie pentru informaţie în mediul rural defavorizat” – cadru legislativ, istoric, filozofie, identificarea locului proiectului CDI, în proiectul şcolii, cunoaşterea structurii şi etapelor de elaborare ale unui proiect CDI, cunoaşterea rolului şi a misiunilor actorilor implicaţi în proiect, precum şi identificarea deosebirilor dintre CDI şi biblioteca şcolară, precum şi cunoaşterea rolului şi funcţiilor CDI în unitatea de învăţământ, cunoaşterea spaţiilor specifice unui CDI şi caracteristicile acestora, dar şi identificarea diferitelor tipuri de activităţi pedagogice şi a animaţiilor culturale desfăşurate în CDI, toate în viziunea Legii Educaţiei Naţionale şi a metodologiilor subsecvente acesteia.

La eveniment au participat directori de unităţi şcolare, profesori documetarişti, cadre didactice care coordonează Centrele de Documentare şi Informare şi reprezentanţi ai bibliotecarilor şcolari.

Acum, la nivelul judeţului, sunt funcţionale 27 de C.D.I. –uri. Se prognozează că în perioada următoare se vor înfiinţa în judeţul Bacău alte două C.D.I.-uri, la Şcoala cu Clasele I – VIII Vultureni şi la Şcoala cu Clasele I – VIII „George Apostu” Stănişeşti.

Odată devenite funcţionale, acestea vor contribui la asigurarea egalităţii şanselor de reuşită ale copiilor, indiferent de mediul din care provin, la favorizarea accesului acestora, dar şi a cadrelor didactice şi a comunităţii locale, la cultură şi informaţie actuală, la promovarea inovaţiei pedagogice şi la introducerea noilor tehnologii în practicile pedagogice şi educative curente, dar şi la adaptarea sistemului educativ românesc la standardele în domeniul documentar, promovate la nivel european.

C.D.I.-urile concentrează în acelaşi spaţiu un fond documentar de actualitate, pluridisciplinar şi multisuport, adaptat nevoilor utilizatorilor şi specificului şcolii, dar şi mijloacele de documentare şi informare, aparatura şi echipamentele, care vor permite exploatarea eficientă a fondului documentar.

Acestea sunt organizate unitar, pentru întreaga instituţie de învăţământ şi integrează biblioteca şcolară şi structurile infodocumentare existente la nivelul unităţii şcolare.

„Sesiunea de formare s-a desfăşurat într-o manieră atractivă, deschisă şi interactivă, beneficiind de o înaltă expertiză. Participanţii au primit pe suport de hârtie şi electronic, atât structura cursului, cât şi noile acte normative referitoare la funcţionarea C.D.I.-urilor.

De aceea credem că în urma participării la acest seminar, directorii unităţilor de învăţământ, profesorii documentarişti, cadrele didactice care au responsabilitatea funcţionării C.D.I.-urilor, dar şi bibliotecarii şcolari, au intrat în posesia unor informaţii fundamentale, privitoare la politica documentară.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

Prof. Gabriel Stan, Directorul C.C.D. Bacău.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.