Ce, unde, cand, cum VOTAM?

In acest week-end vor fi organizate, in premiera pentru Romania, doua scrutinuri. Oamenii vor iesi la vot pe 25 noiembrie ca sa-si aleaga reprezentantii in Parlamentul European, dar si ca sa-si exprime opinia in privinta votului uninominal propus de presedintele Traian Basescu.

Ce trebuie sa avem la noi

Pentru exercitarea votului in tara, cetatenii romani pot utiliza, dupa caz, buletinul de identitate, cardul de identitate sau cardul provizoriu de identitate. Cetatenii romani care voteaza in strainatate pot vota cu pasaportul sau cu un act de identitate. Exprimarea votului va fi marcata prin timbru autocolant.

Unde mergem sa votam

Sectiile de votare vor fi organizate in birouri separate, in camere alaturate, cu dotarile corespunzatoare, in special in scoli sau gradinite. Daca acestea sunt amenajate in spatii mai largi – sali de sport, cantine – se urmareste separarea fluxului de vot prin amplasarea sectiilor in parti diferite ale salii. In cazuri de exceptie, sectiile pot fi amplasate in aceeasi incapere, daca spatiul permite, obligatoriu cu date de identificare pentru siguranta circulatiei documentelor si a procesului de vot.

Se interzice folosirea acelorasi urne de vot sau cabine, iar fiecare sectie este obligata sa aiba telefon si fax separate. Doar in cazuri de exceptie sectiile din aceeasi incapere vor folosi acelasi telefon.

„Numarul cabinelor de vot, urnelor si stampilelor dintr-o sectie de votare va fi proportional cu numarul alegatorilor aferenti sectiei respective, iar numerotarea sectiilor de votare va fi aceeasi. Distinctia va fi facuta de indicativul suplimentar RVU, pentru referendumul privind votul uninominal”, ne-a informat Carmen Cioltan, purtator de cuvant al Prefecturii Bacau.

Legat de actul de vot, buletinele vor fi valabile daca stampila este pusa oriunde in interiorul patrulaterului. De asemenea, conform deciziei Autoritatii Electorale Permanente, declaratiile pe propria raspundere vor fi formulare tiparite, numerotate si distribuite in procent de 10% din numarul buletinelor de vot. Aceeasi autoritate va edita si un ghid pentru presedintii sectiilor de votare. Paza sectiilor de votare se va executa de efectivele MIRA, inclusiv ale Politiei Comunitare.

In judetul Bacau, deoarece birourile electorale judetene (BEJ) trebuie sa functioneze in aceeasi incinta, dar in sali diferite, s-a luat urmatoarea decizie: biroul pentru Europarlamentare se va afla la sala mica a Prefecturii, iar cel pentru Referendum la camera 24 a Consiliului Judetean.

Suplimentare si speciale

Conform OUG nr.1 din 7 februarie 2007, vor fi introduse listele suplimentare, alaturi de listele permanente si cele speciale care sunt, de fapt, listele permanente ale cetatenilor comunitari. Pe listele suplimentare vor fi inscrisi alegatorii care au fost omisi de pe lista permanenta. Alegatorii comunitari cu drept de vot vor fi inscrisi de primari in lista electorala speciala. Acestia isi pot exercita dreptul de vot in baza unei dovezi eliberate de Autoritatea Electorala Permanenta si a unui document de identitate.

Gabi Mihai
Sursa: Semne Particulare

3 comentarii la „Ce, unde, cand, cum VOTAM?

  • joi, 29-10-09 la 12:36
    Permalink

    Se pare că nu vrem să ne trezim. Ne place aşa. Suntem drăcoşi. Suntem bărbaţi; cruzi cu noi înşine. Înţelegem tot ce se petrece, dar nu facem nimic ca să schimbăm ceva. De ce? Uite-aşa! De-al Dracu’ ce suntem! N eplace aşa. Dacă am schimba ceva, n-am mai fi noi. Aşa că, în mod neînţeles de nimeni, am ales să suportăm totul, chiar dacă suntem constienţi că suferă şi cei dragi. E frumos să auzi că se mai şi citeşte o carte. Dacă n-ar fi şcolarii, bibliotecarii ar dispărea definitiv, fără ca cineva să le simtă lipsa. Cine mai citeşte? Acum avem tv, filme nenumărate şi chiar DVD în fiecare casă. Găsesţi pe net chiar literatură mp3. Mişto, nu? De ce să te mai oboseşti să citeşti? Vrei să-ţi strici ochii? Doamne Dumnezeule! Cât de mult regret să spun asta acum! Din păcate, tot mai puţini oameni sunt chemaţi de carte. Mulţi am rămas cu ceea ce am apucat înainte de ’89-ul de tristă amintire. Mai bine nu se schimba nimic. Cui a folosit schimbarea? Poate mafioţilor. Poate celor cărora le place să li se spună „politicieni”. Mi s-a făcut silă de ei. D-voastră nu? Americanii nu mai vin. Nici măcar rusii nu mai vor! Am stat mult cu spatele la ei şi s-au săturat de c**** nostru. Ne-au tras-o. Ne-au tras-o şi unii şi alţii. Acum… ce ne-o fi rămas de făcut? Avem aleşii care ne arată calea. Reprezentanţii obştii. Se pare că nici ei nu sunt un exemplu bun. Vedeţi ce ne învată? Să ne-o tragem unii altora. În loc să ne unim, noi ne dezbinăm. Fiecare cu simpatiile lui politice. Aiurea. Suntem spectatori nevinovaţi ai unui circ în faţa căruia nu putem scoate niciun sunet. De ce? Pentru că nu avem viaţă. Noi suntem păpuşile. N-aţi înţeles? Suntem proprii noştri spectatori. Prea scumpe biletele acestui spectacol! Vă daţi seama câţi bani au de încasat păpuşarii? Suntem atît de prinşi în circul ăsta, încât… nici nu ştim cine va aplauda. N-avem destula putere nici măcar pentru asta. Vom veni la vot, totuşi! Ar fi timpul să ne trezim!

    Răspunde
  • sâmbătă, 21-11-09 la 21:01
    Permalink

    ce sa alegem!!!!!niste mafioti…toti sunt o apa si un pamant,nu vedeti???toti ne-au aratat calea si unde am ajuns

    Răspunde
  • duminică, 06-12-09 la 10:45
    Permalink

    Unde sunt amplasate sectiile speciale de vot?; vreau sa merg la vot si nu stiu unde…care sectie speciala e mai aproape de bistrita lac?
    va multumesc

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.