La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 00.00, politiștii au depistat pe DJ 119 B, pe raza comunei Sarata, un tănăr de 24 ani din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influențta băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Bacău unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, politiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 09.30, polițiștii au depistat, pe raza localității Corbasca, un bărbat de 31 ani din comuna Corbasca, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,63mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Bacău unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, din verificările efectuate s-a stabilit că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere.
La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii au depistat pe strada Ștefan cel Mare din Bacău, un bărbat de 46 ani din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,41mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Bacău unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează