„Călător pe Arca lui Noe”, de Adriana Ambrosie. Ecouri după o lansare

O întâmplare artistică de excepție a avut loc recent, la sala Ateneu. Lansarea cărţii Călător pe Arca lui Noe, de Adriana Ambrosie, a fost inspirat însoţită de minunatele acorduri ale ansamblului cameral Trio Syrinx (Pavel Ionescu Ambrosie – fagot, Dorel Baicu – flaut, Dorin Gliga – oboi), care a dus zeci de ani faima României pe multe continente, fiind chiar călători pe „Arca lui Noe”…

Cei care nu au participat la lansare sau, şi mai rău, care nu au intrat în posesia cărţii, nu ştiu cât de mult au ce regreta. Profesoarele Mihaela Chiribău, Elena Bulai şi Violeta Ursinschi au reuşit, în mare parte, să ne dezvăluie nu numai traseul călătoriei, ci şi calităţile compoziţionale, stilul plăcut şi plin de umor la fiecare pas, felul interesant de a ne introduce în atmosfera atâtor ţări şi continente încât, după lectură, chiar ai impresia că paşii tăi, coborând de pe Arca lui Noe te-au dus prin China, Anglia, Vietnam, Hong Kong, Republica Sud-Africană, Cambodgia, Barcelona şi multe alte locuri. După ce am trecut prin carte de două-trei ori, am rămas cu convingerea că, într-o altă lume, Adriana Ambrosie a trăit în Asia, altfel cum să fie atrasă să viziteze atât de des China, ţară cu contraste mari, şi de care e îndrăgostită, căreia îi descrie atât părţile bune, cât şi cele care te sperie şi de care ai fugi cât mai departe. Sunt frânturi de viaţă şi cultură într-o alăturare încântătoare. Călătoriile Adrianei Ambrosie, alături de familie, prieteni, elevi, postate și pe un blog, au fost transpuse în cartea Călător pe Arca lui Noe. Titlul este o metaforă foarte inspirată – comparată de mulţi cu un jurnal (dacă-mi este permis să „dau din casă”, inițial se numea Un altfel de jurnal) cu care s-ar putea mândri orice explorator.

De ce această cronică târzie? Pentru că nimeni nu a vorbit despre partea a două a cărţii Călător pe Arca lui Noe, şi anume „Povestiri amuzante”, care dau dovada – dacă mai era nevoie – umorului autoarei în descrierea unor personaje şi situaţii. Așadar, îi îndemn pe toţi cei care nu au intrat în posesia cărţii să o caute şi să se delecteze cu cele 11 povestiri. Preferata mea este „Domnul Miluş”, un personaj parcă din schiţele lui Caragiale, care crede că se „esprimă” elevat. Domnul Miluş a „îmbogăţit vocabularul” familiei Ambrosie cu termeni noi şi cu sensuri apreciate nespus de personajul în cauză. E foarte respectuos: „Domnu’ Toni, doar ştii că te apreciez într-un hal fără de hal, zău că da!”. Momentele lui de sinceritate sună aşa: „Sincer, nu mă zahardez dom’le, simt un imbol aşa, în mine!… E o mişcolaţie, dom’le, îţi zic eu!”. Ce mai gândește domnul Miluş „în simbolul lui” şi alte „miluşisme” găsiți în Călător pe Arca lui Noe, o carte antrenantă, presărată cu suspans şi trăiri puternice, ce te poartă prin mirajul lumii largi, al muzicii şi al artei.
Iar eu, care am beneficiat de onoarea de a fi acceptată pentru un timp pe Arcă, declar că „în simbolul” meu o apreciez pe autoarea cărţii „într-un hal fără de hal, zău aşa!”. Şi pe domnul Toni la fel!