C.C.D. Bacău şi-a prezentat raportul de activitate pentru anul şcolar 2012-2013
Conform politicilor Ministerului Educaţiei şi obiectivelor strategice ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău în domeniul dezvoltării resurselor umane, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” şi-a adaptat în anul şcolar 2012 – 2013, oferta de programe şi activităţi, încercând astfel să vină în întâmpinarea nevoilor de formare profesională a cadrelor didactice din judeţ.
Aşadar, serviciile educaţionale oferite au fost şi sunt o prioritate fundamentală pentru C.C.D. Bacău, care, prin politicile promovate şi prin strategiile specifice de aplicare a acestora, asigură cadrul de implementare a calităţii în sistemul de învăţământ.
Iată în continuare doar câteva exemple.
La programele de formare continuă acreditate de Ministerul Educţiei şi organizate de C.C.D. Bacău în calitate de furnizor, sau de implementator, au participat 1.444 de cadre didactice, la cele furnizate de alte instituţii, de asemenea acreditate de Ministerul Educţiei şi derulate prin C.C.D. Bacău, au participat 168 de cadre, iar la cele avizate, 1.605 de dascăli, situaţie care reflectă buna poziţionare la nivel naţional a instituţiei băcăuane.
În anul şcolar 2012-2013, sub coordonarea metodologică a C.C.D. Bacău, în cadrul Proiectului bilateral româno-francez „Educaţie în mediul rural defavorizat”, în judeţul Bacău, funcţionează efectiv 27 de Centre de Documentare și Informare. Acestea au organizat diferite activităţi, cu caracter educaţional, civic şi social, la care au participat aproximativ 10.000 de elevi şi profesori.
Un alt registru de activităţi deosebite s-a desfăşurat la Centrul American Corner Bacău, coordonat de Oana – Liliana Jianu şi care funcţionează neîntrerupt în cadrul instituţiei băcăuane din anul 2005.
Aici au fost organizate 39 întâlniri, seminarii, conferinţe, videoconferinţe şi expoziţii, cu tematici diferite şi atractive, la care au participat invitaţi speciali (speakers) din S.U.A. şi un numeros public băcăuan. La aceste evenimente au fost prezenți 985 participanţi, din care: 943 elei şi profesori, 42 studenţi.
Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău este singura instituţie de acest tip din ţară în cadrul căreia funcţionează un centru („corner”) american, finanţat de Ambasada S.U.A. la București.
Acesta oferă cadrelor didactice şi elevilor activităţi educative şi culturale deosebite, surse de informare electronice şi clasice în limba engleză despre societatea americană şi nu numai.
De asemenea Centrul Regional de Resurse pentru Educaţia Civică, coordonat de profesor formator Lucica Ciupercă, şi care funcţionează în cadrul Casei Corpului Didactic Bacău din anul 2003, este susţinut la rândul său, de Ambasada S.U.A.
Sub auspiciile Centrului Regional de Resurse pentru Educaţia Civică Bacău, în anul şcolar 2012 – 2013, au fost organizate 20 de activităţi, în parteneriat cu diferite instituţii de învăţământ şi cultură din ţară şi străinătate. La acestea au participat 5.721 de elevi, studenți și profesori.
Dintre ele amintim doar, Proiectul „Cetăţeanul”, coordonat de Center for Civic Education, S.U.A., în baza unui protocol de colaborare cu M.E.N.
Biblioteca „Violeta Băjenaru” a încercat în continuare să constituie o zonă de atracţie pentru dascălii băcăuani. De aceea fondul de carte şi de documente pe suport electronic (softuri educaţionale, bookmark-uri, casete audio şi video, CD-uri şi DVD-uri) a crescut simţitor. De asemenea, aici s-au desfășurat diferite activități, la care au participat 251 bibliotecari şi 91 de elevi.
C.C.D. Bacău a fost angajată totodată şi într-o serie de acțiuni în domeniul informării, documentării, consultanţei, ştiinţifice, metodice şi culturale. De acestea au beneficiat aproximativ 5.594 elevi, profesori, și alte categorii de participanţi.
Din păcate, din diverse motive, multe cadre didactice din judeţ nu au reuşit să acceseze în acest an şcolar, activităţile desfăşurate de instituţia băcăuană. Ele vor fi preluate din oficiu, oferindu-li-se astfel posibilitatea de a participa la activităţile dorite, în noul an şcolar, 2013 – 2014.
Un alt aspect relevant pentru C.C.D. Bacău, îl reprezintă activitatea editorială. În al optulea an de funcţionare neîntreruptă, Editura Casei Corpului Didactic Bacău a publicat un număr de 40 de titluri, culegeri, manuale, buletine informative, ghiduri metodologice, reviste şi periodice.
Totodată 63 de titluri au fost difuzate de Casa Corpului Didactic Bacău şi 42 de Centrul „American Corner Bacău”.
Multe din activităţile instituţiei băcăuane au fost susţinute prin angajarea acesteia în parteneriate interne şi externe. Astfel, în acest an școlar, C.C.D. Bacău a încheiat 70 de protocoale, parteneriate și acorduri pentru susţinerea unor proiecte educaţionale.
Dintre acestea amintim pe cele semnate cu: Ambasada S.U.A. la Bucureşti, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, British Council, ARDOR Moldova, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” Bucureşti, Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu” Bucureşti, Camera de Comerț și Industrie Bacău, Asociaţia „Alternative Sociale” Iaşi, Asociaţia „Tineri pentru viitor” București, Instituţia Prefectului Bacău, Consiliul Judeţean Bacău, Primăria orașului Comănești, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea ”George Bacovia” din Bacău, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, S.N.S.P.A., Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”, Agenția Națională Antidrog Bacău – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău etc.
De asemenea, C.C.D. Bacău a continuat să organizeze, în virtutea parteneriatul cu I.S.J. Bacău, activitățile specifice proiectului „Profesionalizaera carierei didactice – noi competenţe pentru actori ai schimbărilor în educaţie în judeţele Bacău şi Covasna”, finanțat din fonduri structurale europene.
La acesta se adaugă proiectul ”Coordonate ale unui nou cadru de referinţă al curricumului naţional”, implementat de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în parteneriat cu C.C.D. Bacău, la care au participat 488 de profesori din județul Bacău.
„Dezvoltarea competenţelor manageriale ale personalului didactic cu functii de conducere, îndrumare şi control din sistemul preuniversitar, în societatea cunoaşterii – OSCINT 2009”, este un alt proiect POSDRU, care s-a desfăşurat și în acest an școlar, în conformitate cu parteneriatele încheiate între Ministerul Educaţiei Naționale, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” Bucureşti şi Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacău.
Așadar, sub coordonarea instituției băcăuane, s-au desfăşurat activităţi de formare pentru personalul didactic cu funcţii de conducere, îndrumare şi control din sistemul preuniversitar, din județele Bacău și Neamț.
Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău, ca instituţie conexă în domeniul educaţiei, având ca obiect principal de activitate formarea continuă a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, consideră că responsabilitatea socială a tuturor organizaţiilor şcolare trebuie să se manifeste prin activităţi care să promoveze implicarea socială şi toleranţa, interculturalitatea, diversitatea etnică şi culturală.
Acesta este motivul care a determinat C.C.D. Bacău să se implice, pentru al șaselea an consecutiv, în proiecte civice şi sociale, precum cel derulat în martie 2013, ”Educație pentru viitor prin înțelegerea trecutului: pregătirea formatorilor de profesori în domeniul istoriei Holocaustului”, inițiat și organizat de Ambasada S.U.A. la București, Muzeul Holocaustului de la Washington, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și de Ministerul Educației Naționale. Evenimentul a fost onorat de prezența ambasadorului Statului Israel la București, Dan Ben-Eliezer.
Proiectul s-a dorit a fi o continuare a eforturilor depuse de instituţie în direcţia valorizării experienţelor trecutului recent şi asumarea rolului de cetăţean activ la nivelul comunităţii, cu scopul progresului şi al valorilor umaniste şi europene.
Cei care doresc să afle noutăţi despre activitatea Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, pot accesa pagina www.ccdbacau.ro.
Până acum aceasta a fost accesată de peste 100.000 de ori, situație care demonstrează utilitatea ei.
Ea este permanent reactualizată și are următoarea structură: „Despre noi”, „Contact”, „Atestate”, „Noutăţi”, „Evenimente”, „Proiecte”, „Oferta de formare”, „Evaluări”, „Formatori”, „Arhiva”, „Biblioteca”, „AmCorner”, „Editura”, „Titluri noi”, „Activitate C.D.I.”, „C.R.E.E.C.”, ”Centrul Europe Direct Comanești”.
Doar în acest an şcolar, a fost accesată de peste 57.000 de ori.
De asemenea a fost updatată platforma de e-learning a instituţiei http://217.73.161.147:8080/ec1, folosită atât pentru activităţi online în cadrul diferitelor programe de formare acreditate, cât şi pentru exprimarea opiniilor şi feedback-ului personal.
Sistemul de comunicare implementat a fost continuu monitorizat, atât la nivel vertical, cât la nivel orizontal, între fluxuri şi circuite informaţionale, urmărindu-se realizarea feedback-ului necesar.
Activităţile notabile ale instituţiei au fost mediatizate amplu în presa naţională şi locală, astfel 400 articole, apărând în următoarele publicaţii: „Adevărul”, ”Adevărul de Bacău”, „Tribuna Învăţământului”, ”Edumanager.ro”, ”România Liberă”, ”Realitatea Evreiască”, „Deşteptarea”, „Înainte!”, „Observatorul de Bacău”, „Viaţa Băcăuană”, „Ziarul de Bacău”, „Imparţial de Bacău”, ”Agerpress”, „Bacăul online”, ş.a.
Emisiuni televizate în direct, sau înregistrate, la următoarele posturi de radio: „Radio România Actualităţi”, „Radio România Internaţional”, „Radio România Cultural”, Radio Iaşi, Radio ”Kol Israel”, dar şi la diferite televiziuni locale și regionale, au prezentat la rândul lor activitatea de formare, dar şi celelalte iniţiative reprezentative ale instituţiei.
„Pentru anul şcolar viitor ne propunem organizarea tuturor programelor de formare continuă acreditate, urmărind astfel principalele obiectivele fixate în planul managerial.
Aşadar, în calitate de furnizor, vom oferi cinci programe de formare continuă acreditate de Ministerul Educaţiei, cu o tematică diferită, care însumează 418 de ore şi 115 credite profesioanle transferabile.
De asemenea, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, vom implementa programul de formare continuă acreditat, „Holocaust, combaterea rasismului şi discriminării”, care are 89 de ore şi este purtător a 25 de credite profesionale transferabile.
Totodată, vom acorda o atenție deosebită activităților organizate de Centrul ”American Corner Bacău” și de Centrul Regionalde Resurse pentru Educația Civică Bacău, entități sprijinite de Ambasada S.U.A. la București.
În condiţiile actualei crize economice, vom fi preocupați în continuare de accesarea fondurilor de finanţare locale, naţionale şi europene, având deja asigurată finanțarea anuală din partea Departamentului de Stat al S.U.A. pentru proiectele angajate.
Aceste rezultate şi proiecţii ne îndreptăţesc să afirmăm că, în rândul instituţiilor de profil din ţară, ne situăm pe primele trei locuri, deci pe podium.”, ne-a informat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.