650.000 de buletine de vot pentru alegătorii din Bacau
Pregătirile pentru organizarea referendumului din data de 19 mai au intrat, în judeţul Bacău, pe ultima sută de metri.
Carmen Cioltan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Bacău, spune că la nivelul acestei instituţii este în curs de organizare distribuţia materialelor către secţiile de votare iar cele 536 de ştampile de control necesare au ajuns deja în judeţ, informează corespondentul AMOS News.
La Biroul Electoral Judeţean au sosit în cursul după-amiezii de ieri, 9 mai, un număr de 653.117 buletine de vot. Astăzi, 10 mai, vor sosi ştampilele cu inscripţia “VOTAT” şi timbrele autocolante, iar în cursul zilei de mâine, 11 mai, vor fi aduse materialele auxiliare.
Din data de 11 mai, va începe repartizarea materialelor necesare votării pe secţii, urmând ca în ziua de 18 mai să fie distribuite către secţiile de votare din judeţ.
Potrivit declaraţiei subprefectului Gheorghe Hură, până luni, 14 mai, se aşteaptă din teritoriu situaţia secţiilor de votare care nu au asigurat serviciul de comunicaţii, legăturile telefonice urmând a fi realizate din date de 15 mai.
Vineri, 18 mai, ora 18.00, toate urnele vor fi sigilate şi pregătite pentru vot. Prefectul judeţului Bacău, Gabriel Berca, a trimis tuturor şefilor serviciilor deconcentrate din judeţ o atenţionarre potrivit căreia nu este permisă implicarea politică a acestora sau a salariaţilor din subordine în procesul organizării şi desfăşurării referendumului naţional din data de 19 mai 2007.
Autor : Mircea TÎRNOVEANU, Amos News