Bogdan Olteanu, aşteptat mâine de angajaţii RAFO la Onesti

Parlamentari băcăuani, autorităţi judeţene şi locale se vor deplasa mâine la Oneşti pentru a analiza, împreuncă cu reprezentanţii Rafo, situaţia în care se află în acest moment rafinăria. Salariaţii RAFO l-au invitat la această dezbatere şi pe Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Rafinorii oneşteni vor să obţină în acest fel sprijin pentru acceptarea de către AVAS a contractului de novaţie prin care Balkan Petroleum şi-a vândut acţiunile la Calder – A International.

„Domnului Bogdan Olteanu i-am lansat invitaţia în virtutea unui interes mai vechi pe care l-a manifestat acesta de a vizita Rafo.
Acum, pentru că organizăm vineri această întâlnire la Rafo l-am invitat pe preşedintele Camerei Deputaţilor, în speranţa că îşi va face timp şi pentru noi, deşi obligaţiile sale sunt, în acest moment, mult mai numeroase decât atunci când era parlamentar. Până acum doar doi dintre parlamentari au declinat categoric invitaţia, pentru că au un alt program pentru aceast sfârşit de săptămână, aranjat cu mult înainte”
, declară Ion Marian, liderul de sindicat de la Rafo.

Reprezentantul rafinorilor oneşteni a precizat că sindicaliştii vor să le prezinte societatea oficialilor şi să discute despre raportul imagine nefavorabilă, realizări concrete la Rafo în ultimii ani.

Autor : Elena SOLOMON, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.