Biserica „Învierea Domnului” din cartierul Miorița a fost deschisă

Sute de credinciosi bacauani au participat luni, 18 aprilie 2011, la slujba de binecuvîntare oficiata de PS Episcop Ioachim Bacauanul, in Biserica Învierea Domnului din cartierul Miorita al municipiului Bacău. Dupa 14 ani preotii si credinciosii din zona Miorita, care s-au rugat până acum în demisolul sfîntului lacas, se pot inchina si ruga in biserica mare din acest cartier, devenita luni seara, fie si pentru cîteva ceasuri, o adevarata catedrala arhiepiscopala.

Dupa impresionanta slujba, PS Ioachim înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a slujit slujba Deniilor din ziua a doua a Saptamînii Mari, urmata de un cuvînt de învatatura, specific perioadei Postului în care ne aflam. In cuvintul sau, episcopul a tinut sa aminteasca de incarcatura sentimentala a inaugurarii unui locas de cult dedicat marii sarbatori a Crestinatatii in ajunul celebrarii acesteia.

Prezent la eveniment Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacau, s-a declarat fericit pentru faptul ca este „contemporan cu un asemenea eveniment”, dat fiind faptul ca biserica ”Învierea Domnului” ce domina municipiul Bacau prin pozitia si dimensiunile ei, este una dintre cele mai mari construite în acest oras, avînd ca prototip proiectul Catedralei ”Înaltarea Domnului”, cu o capacitate interioara ce permite accesul a peste 1000 de persoane.

La rindul sau, preotul paroh, Dinu Petru, cel care a coordonat lucrarile de constructie inca din anul 1991, cind s-a pus piatra de temelie, a amintit ca multi dintre cei care si-au dat obolul pentru biserica s-au mutat la Domnul, iar cei care azi au bucuria sa vada ctitoria in faza ei de final, vor purta recunostinta sacrificiului facut.

În momentul de fata, biserica este pictata în întregime, în tehnica fresca de pictorul Mihai Chiuaru, este pavata în interior cu marmura si granit, fiind si dotata cu mobilier de lemn sculptat în stil moldovenesc. (Pr. C.Gherasim)

2 comentarii la „Biserica „Învierea Domnului” din cartierul Miorița a fost deschisă

  • marți, 31-01-12 la 11:58
    Permalink

    e cu adevarat minunat cand vine preasfintitul ioanchim bacauanul la biserica invierea domnului . o mana de preoti au ridicat o biserica minunata cu credinciosi pe masura efortului………depus….. doamne ajua!!

    Răspunde
  • marți, 30-04-13 la 14:27
    Permalink

    acastist adrian o metanie. asa, doamne, imparte dauireste mi sa vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu,ca binecuvanta esti in vecii vecilor ortoceasca fratele meu adrian da inapoie carteul politie ajutam dau inapoie politiest amin

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.