Pe 17 mai 2012, unul dintre candidaţii la funcția de primar al comunei Secuieni și o altă persoană aflată pe listele electorale au împărțit consătenilor băuturi alcoolice, dulciuri și bani. Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 109, alin 1 din Legea 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale.
La finalizarea cercetărilor efectuate de către polițiști sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, dosarul va fi înaintat cu propuneri corespunzătoare acestei unități.
Potrivit Legii 67/2004, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinãrii alegãtorului sã voteze sau sã nu voteze o anumitã listã de candidaţi ori un anumit candidat pentru funcţia de primar, consilier sau de preşedinte al consiliului judeţean, precum şi primirea acestora de cãtre alegãtori constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
„Era mai bine înainte. Ni se dădeau case, serviciu, aveam siguranța zilei de mâine…”. Vorbe…
Pariurile live au castigat rapid popularitate in randul pasionatilor de jocuri de noroc online.
Tot ceea ce vine să ne simplifice efortul pentru a face anumite lucruri și oferă…
Tu erai conștient de faptul că mai bine de 60% din aroma cafelei se pierde…
„TESCANI, loc binecuvântat” este titlul expoziției de excepție organizate de Centrul de Cultură „George Apostu”…
Alegerea semințelor potrivite este primul pas spre o recoltă bogată și sănătoasă.
Acest website folosește cookies.
Comentează