Băcăuani de seamă: Dionis Pușcuță

Traduc cu patima ceea ce vad in tablourile pictorului Dionis Puscuta si ma chinuie negasirea variantei corecte. Personajele sunt grotesti, contorsionate, cu urechile rasarite din cap si au aspect de cioturi carnoase. Bratele sunt tentacule, ochii supradimensionati si pozitionati de izbeliste. In fiecare creatura coexista bestii.

Niste garguie grotesti nefinalizate, carora pictorul le amplifica trasaturile oricum exagerate. Greu de spus daca sunt extatice sau melancolice, infricosate sau neinfricate, insufletite sau cadaverice. Dar intreaga colectie arata ca o simfonie a incompletitudinii in care uratul sublim este surprins intre existenta si inexistenta.

Peste picturile maestrului sunt aruncate lumini fracturate in care cerul poate fi rectangular sau jumatatea superioara a unui trapez cu laturi inegale. Ar arata ca o imersiune a Universului paradisiac dar gasesti mai curand o confruntare cu Infernul. Afurist de pictor! Sa-i smulga lui Dante firmituri pe care sa le coloreze multicolor. Sa elogiezi Infernul…sa amplifici imperfectiuni, iar figura rezultata sa arate ca fiul bastard a lui Hanibal Lecter si al Fantomei de la Opera dar intr-un fel straniu de frumos…pacientii lui Freud satirizati, caricaturizati, schimonositi. Halal dezordine!

Explicatiile picturilor nu le-am primit nici de la cel ce le-a creeat. Mi-a spus doar: „Liber la imaginatie” si mi s-a parut uluitoare frenezia neretinuta cu care descrie disciplina artistica. Interesant in dimensiunile lui nonconformiste e ca nu doreste sa fie placut acceptat. Inamicul nu e un afront, ci o normalitate pentru acest om care ocupa un post de Presedinte al Uniunii Artistilor Plastici, loc unde se duce un razboi tacit. Se deosebesc greu aliatii de inamici si in tabara ostila, cea a vechii conduceri, se scalda idiomuri perimate. Se lanseaza zvonuri, se pregatesc lovituri mai mult sau mai putin ortodoxe, se doreste schimbarea conducerii fara un motiv anume si matusalemicii uniunii, ar dori sa se intoarca in timp in anii cand jonglau cu spatiile si banii artistilor.

Daca si maimutele mai cad din copaci, expertii comit si ei erori, artistii de ce n-ar forma tabere? Nu-i avantajeaza, e in detrimentul artei. Dar daca si-ar putea expune bestiile interioare si nevrozele pe panza, in sculptura, oriunde…ar avea de castigat contemporaneitatea.