Bacău „Competitivitatea în carieră”
Inspire Group a dat startul înscrierilor pentru ediția din această primăvară a evenimentului BuzzCamp, cu numărul de ordine 15. Pentru că ne dorim să contribuim la dezvoltarea personală și profesională a fiecărui tânăr ambițios, la ediția BuzzCamp Career Series TU ești în prim-plan.
Fiindcă noi suntem de părere că țelul fiecăruia ar trebui să fie învingerea ultimei performanțe, ne întâlnim la Bacău, pe 5 mai, la conferința „Competitivitatea în carieră” să discutăm pe larg despre acest subiect.
În cadrul unei organizații, competiția este benefică atâta timp cât este una pozitivă, întrucât spiritul competitiv te scoate din zona de confort, dă naștere adrenalinei și mai ales unor noi metode de a face lucrurile mai creativ și eficient.
În ceea ce privește cariera profesională, persoana cu care ar trebui să te afli într-o competiție continuă ești chiar tu însuți. Ambiția, învățarea continună și dorința de a evolua reprezintă elementele necesare ascensiunii în carieră.
Totodată, trăim într-o perioadă în care lucrul în echipă este incurajat deoarece fiecare contribuie cu ideile, talentele și cele mai importante abilități. Când mai multe persoane colaborează și converg împreună către același scop, șansele de reușită sunt mult mai mari.
Te așteptăm joi, 5 mai, începând cu ora 10 să te întâlnești cu speakeri precum Valentin Măzăreanu-SCC, Ștefania Baciu- Project Coordinator, Habitat for Humanity, Simona Simionescu Dinu – Brand Manager, GMC Romania îți vor vorbi despre parcursul lor profesional, îți vor oferi sfaturi în ceea ce privește atitudinea pe care trebuie să o adopți vizavi de competitivitate și despre situațiile în care să îți dovedești spiritul de echipă sau cele în care este nevoie să eliberezi spiritul competitiv. În a doua parte a zilei rămâi tot în compania noastră în cadrul workshopurilor companiilor SCC. Generali și NN care vin special să te cunoască, așa că fii sigur ca ți-ai rezervat locul prin înscrierea pe site: http://buzzcamp.ro/event/bacau/inscriere/