Avertizare meteorologică de cod portocaliu în judeţul Bacău
Vineri (între orele 10:00 – 18:00), judeţul Bacău este avertizat din punct de vedere meteorologic cu cod galben. Se vor înregistra intensificări temporare ale vântului, cu viteze ce vor depăşi la rafală 55-60 km/oră. De vineri, ora 18:00 şi până sâmbătă, la ora 08:00, intră în vigoare codul portocaliu pentru judeţul Bacău.
În Moldova ninsorile se vor extinde treptat dinspre nordul regiunii, iar viteza vântului va depăşi temporar 80-90 km/h, viscolind zăpada. Intensificări ale vântului de 80-90 km/h se vor semnala local şi temporar şi în Bărăgan şi Dobrogea, unde precipitaţiile vor fi mixte. În Carpaţii Meridionali rafalele vor depăşi 100-120 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită, se arată în comunicatul ANM (inmh.ro).