Categorii: InternationalSport

Aur si bronz la Campionatele Europene de Karate 2013 pentru Sakura Onesti

În perioada 16-20 Octombrie s-au desfășurat la Sheffield, Marea Britanie, Campionatele Europene WUKF pentru toate vârstele. Concursul a reunit sub egida World Union of Karate-Do Federations un număr de 1184 sportivi din cadrul a 40 de federații naționale. Din lotul Federației Române de Karate WKC au făcut parte și patru sportivi ai clubului Sakura Onești: Rareș Popa, Tudor Potîrcă-Popescu, Octavian Susanu și maestrul Florin Ioniță, care a participat atât ca sportiv cât și ca antrenor al lotului național.

Deși aflați la prima lor participare la o competiție de asemenea anvergură, sportivii Rareș Popa și Tudor Potîrcă-Popescu au reușit prestații bune, situându-se la proba de kata all styles pe locurile 7 și 8 in cadrul categoriei 9-10 ani, centuri albe-portocalii.

Sportivul Octavian Susanu a reușit ocuparea loculul 3 și câștigarea medaliei de bronz la Kata (all styles) în cadrul categoriei copii 9-10 ani, centuri verzi-albastre. Acesta a avut un parcurs excelent, demonstrând atât o bună pregătire fizică cât și o puternică pregătire mentală, învingând într-un tur suplimentar de baraj pe vicecampionul european de anul trecut.

Maestrul Florin Ioniță (5 dan), antrenor al clubului de karate Sakura Onești și în același timp cel mai longeviv sportiv al lotului național FRK-WKC, a reușit o comportare excepțională în urma căreia și-a adjudecat, pentru a doua oară, titlul de Campion European la Kumite câștigând medalia de aur. Sensei Ioniță a luptat în cadrul categoriei veterani dominându-și toți cei patru adversari direcți și finalizând toate meciurile de o manieră categorică.

“ A fost un concurs dificil, de un înalt nivel tehnico-tactic. Pentru elevii mei a fost o competiție extrem de utilă, o oportunitate de a înțelege ce inseamnă un campionat european, cu adversari foarte bine pregatiți, cu multă experiență competițională. Îi felicit pentru modul în care au concurat și și-au reprezentat țara și clubul. Sunt bucuros ca ne-am îndeplinit obiectivul de a câștiga două medalii si sper ca la urmatoarele Campionate Europene să reușim o comportare cel puțin la fel de bună.

Urmează ultima competiție internațională a acestui an, Cupa Campionilor Europeni care va fi găzduită la Cluj în Decembrie. Sakura va deplasa un lot de minim 10 karate-ka, cu ajutorul părinților micilor sportivi, părinți cărora le mulțumesc pentru susținerea clubului nostru.” – Sensei Florin Ioniță.

Autor articol si foto: George Alexandru Jippa

Update in joi, 24-10-13 15:51

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse
Taguri: AngliaOnesti

Recent Posts

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Top 5 gadgeturi inteligente care îți fac viața mai ușoară

Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…

vineri, 20-09-24

Acest website folosește cookies.