Au căzut din căruţă
Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată, la data de 15.06.2011, la ora 16.30, de către personalul din cadrul Urgenţei Spitalului Oneşti, despre faptul că la unitatea medicală s-au prezentat pentru investigaţii medicale două persoane care prezintă vătămări corporale.
În urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că D. Ştefan, de 64 ani şi R. Titel, de 52 ani, ambii din comuna Bîrsăneşti, în timp ce se aflau pe câmpul de lângă satul Caraclău şi încărcau o căruţă cu fân, au căzut din căruţă accidentându-se. Atelajul hipo se afla staţionat pe câmp nefiind pe drum public.
Cei doi au rămas internaţi la Spitalul Oneşti.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.