Atenție, se vor opri gazele în câteva zone ale Bacăului
Delgaz Grid finalizează o investiţie de peste 1 milion de lei în sistemul de distribuţie a gazelor naturale din municipiul Bacău. Înlocuirea conductelor şi branşamentelor de gaze naturale pe o lungime de circa 3,3 km va creşte gradul de siguranţă al serviciului de distribuţie şi va reduce semnificativ riscul producerii unor avarii.
Pentru cuplarea şi punerea în funcţiune a noilor conducte şi branşamente, compania noastră este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale miercuri, 31 iulie a.c., începând cu ora 09.00, pentru consumatori de pe stăzile: Cornişa, Mărăşeşti, Frasinului, Panselelor, Castanilor, Carpaţi, Violetelor, Alexei Tolstoi şi Garofiţei din municipiul Bacău.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 17.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
Delgaz Grid regretă disconfortul creat şi le mulţumeşte clienţilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări. Finalizarea investiţiei de înlocuire a circa 3,3 km de conducte şi branşamente pe străzile Mărăşeşti, Panselelor, Carpaţi, Violetelor şi Garofiţei, în valoare de peste 1 milion de lei, conferă un grad ridicat de siguranţă sistemului de distribuţie, reducând semnificativ riscul producerii unor avarii majore.
Modernizarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale reprezintă o priocupare permanentă a companiei noastre, în 2018 fiind investiţi aproximativ 232 de milioane de lei.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).