Angajatii de la HIT Hemeiuş nu şi-au luat salariile de două luni

Parcul Industrial Hemeiuş trece, în această perioadă, printr-o criză financiară fără precedent. Angajaţii de aici nu şi-au mai primit salariile de două luni, iar unitatea nu a mai primit susţinere nici de la Consiliul Judeţean (CJ) Bacău.

Adrian Iordache, directorul HIT Hemeiuş spune că numai pentru plata salariilor ar fi necesare 150 de milioane de lei. Problema salariaţilor de la Parcul Industrial Hemeiuş este însă la mâna consilierilor judeţeni.

Consiliul Judetean Bacaău este principalul finanţator al acestui obiectiv şi nu a mai alocat bani pentru cheltuielile unităţii. Asta pentru că şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean din data de 2 mai a fost boicotată de aleşii judeţeni ai Alianţei D.A.

„Pentru ca oamenii să îşi primească lefurile trebuie ca în şedinţa de CJ de vineri, 12 mai, să fie aprobată hotărârea de majorare a capitalului social de la HIT”, ne-a declarat Dragoş Benea preşedintele CJ Bacău.

În mapa de şedinţe din12 mai consilierii judeţeni vor găsi şi proiectul de hotărâre prin care se cere majorarea capitalului social al HIT Hemeiuş cu 170.000 de RON, din care 156.400 Ron sunt contribuţia CJ, iar diferenţa aparţine Consiliului Local Hemeiuş. Dacă aceasta sumă va fi aprobată, care include şi cheltuielile salariale, angajaţii de la HIT îşi vor putea primi lefurile restante.

Autor : Elena SOLOMON, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.