Angajările în spitale, blocate pe termen nelimitat

Printr-o ordonanţă de urgenţă, emisă la sfârşitul lunii ianuarie, tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice li se interzice să mai organizeze concurs pentru ocuparea locurilor de muncă descoperite. În această categorie sunt incluse şi unităţile sanitare publice, care mai pot desfăşura concurs doar dacă au demarat procedurile înainte de publicarea ordonanţei, respectiv până la 31 ianuarie.

Raportat la normativele emise de Ministerul Sănătăţii(MS), la nivelul judeţului Bacău deficitul de personal din spitale depăşeşte 2.000 de salariaţi. În Spitalul Judeţean de Urgenţă(SJU), la Neonatologie , de exemplu, ar trebui să fie un medic la patru paturi. Or, acum, la secţia respectivă sunt numai şase medici la 90 de paturi.

Dar, deşi unitatea îşi desfăşoară activitatea cu mult sub normă, în ultimii doi ani, schema de personal s-a redus şi mai mult. Numai în 2004, i-a anulat 98 de posturi, iar în 2005, alte 26.

În prezent, raportat la numărul de personal stabilit de MS, număr care nu se apropie nici pe departe de cel normat, cele şapte spitale publice din judeţ au nevoie de încă aproape 200 de salariaţi.

Dintre specialităţile medicale, cele mai deficitare sunt paraclinicele (laboratoarele de analize medicale), radiologia, anatomia patologică, psihiatria, gastroenterologia, endocrinologia, neurologia, anestezia-terapia intensivă etc.

Nu au neurolog Spitalele Moineşti şi Buhuşi, iar acesta din urmă are numai un anestezist. Şi Spitalul Comăneşti este pe cale de a rămâne fără singurul specialist în anestezie-terapie intensivă, medicul care lucrează în prezent fiind în prag de pensionare.

Doctorul Leonard Roşu, directorul Spitalului Judetean Bacau spune că, potrivit normativelor, stabilite chiar de către minister, instituţia are o lipsă de 800 de salariaţi.

„Acum sunt blocate şi puţinele locuri pe care le avem. Din nefericire, se merge numai pe ideea schimbării directorilor. Se vrea calitate, dar şi managerii care vor veni vor fi limitaţi de asemenea restricţii. Dacă un spital are un buget care îi permite să facă angajări acolo unde este nevoie, este de neânţeles de ce nu este lăsat. Normal e să facem noi politica de personal, în funcţie de necesarul spitalului şi banii pe care îi avem. Pentru a determina spitalele să respecte o proporţie a cheltuielilor, ar fi simplu de impus fiecăruia să nu depăşească 60 la sută din buget cu plata drepturilor salariale”, este de părere medicul Leonard Roşu.

Autor : Elena SOLOMON, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.