Ambasada S.U.A. refinanţează C.C.D. Bacău
Departamentul de Stat al Statelor Unite, prin Ambasada S.U.A. la Bucureşti, va finanţa până pe 31 decembrie 2012, activităţile şi programele organizate de C.C.D. Bacău, la Centrul „American Corner Bacău”.
Din aprilie 2006 şi până în prezent, aici au fost organizate peste 100 de întâlniri, seminarii, conferinţe şi expoziţii cu tematici diferite şi atractive, la care au participat invitaţi speciali („speakers”) din S.U.A., dar şi un numeros public băcăuan, elevi, studenţi, profesori, politicieni, oameni de cultură şi de presă.
De exemplu în anul şcolar trecut, activităţile şi programele derulate la Centrul „American Corner Bacău”, au fost diversificate ca tematică (educaţională, culturală, socială, de divertisment), ca structură (conferinţe, seminarii, workshopuri, spectacole, expoziţii) şi din perspectiva publicului implicat (elevi de ciclu primar, gimnazial, liceal, studenţi, cadre didactice, reprezentanţi ai serviciilor publice locale, ONG-uri, etc.).
La multe dintre acestea, C.C.D. Bacău a avut onoarea de a primi în calitate de oaspeţi, diplomaţi, viceconsuli şi ataşaţi culturali ai Ambasadei S.U.A. la Bucureşti, conferenţiari americani, precum şi voluntari „Peace Corps”.
Activităţile organizate au avut o ţinută şi un standard adaptat vârstei, statutului participanţilor şi a grupului ţintă.
Programele desfăşurate la acest centru, prin calitatea şi diversitatea temelor abordate, au continuat să atragă spre Casa Corpului Didactic din Bacău, un public nou, în general nespecific unei case a corpului didactic.
Permanentul interes manifestat de presa băcăuană, faţă de acţiunile desfăşurate aici, a adus instituţiei băcăuane un plus de vizibilitate în comunitatea locală, contribuind totodată la creşterea prestigiului instituţiei în mediul educaţional.
Acţiunile iniţiate la Centrul „American Corner Bacău” îşi propun în primul rând familiarizarea publicului larg cu civilizaţia şi cultura americană, dar şi cu unele realităţi ale societăţii contemporane.
Până acum Departamentul de Stat al S.U.A., în virtutea parteneriatului dintre C.C.D. Bacău şi Ambasada S.U.A. la Bucureşti, a investit pentru derularea acestor activităţi, peste 150.000 USD.
„Proiectul „American Corner Bacău”, alături de celelalte programe finanţate direct de Ambasada S.U.A., sunt foarte importante pentru noi şi pentru mediul educaţional băcăuan.
Această refinanţare a Centrului „American Corner Bacău”, nu numai că este binevenită, dar reconfirmă, credem noi, calitatea şi utilitatea programelor desfăşurate aici.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.
Prof. Gabriel STAN, Director C.C.D. Bacău