Al 3-lea Congres al Federației Europene a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO

Federația Română a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO prin Alumnus Club va organiza în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie 2012 cel de-al 3-lea Congres al Federației Europene a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO.

Obiectivul acestui congres internațional va consta în promovarea idealurilor și programelor UNESCO în spiritul înțelegerii și solidarității internaționale, în domenii precum drepturile omului, democrație, cultură, educație, patrimoniu natural și cultural.

Organizarea în România a acestui eveniment a fost susţinută la Torino, Italia în anul 2011, de catre preşedinta Federaţiei Romane, doamna Daniela Popescu. La acest mare Forum internațional organizat în România, sunt invitați să participe reprezentanți din următoarele țări: Belarus, Franța, Bulgaria, Armenia, Portugalia, Spania, Grecia, Cipru, Malta, Moldova, Monaco, Elveția, ltalia, Austria, Federația Rusă, Serbia, România, Ucraina, Statele Unite ale Americii, Kazakhstan, Mexic, Japonia, Maroc, Jamaica, Columbia, Olanda.

În seara zilei de 29 noiembrie 2012 va avea loc la Palatul Parlamentului ceremonia intitulată “O viață dedicată UNESCO” – ceremonie în cadrul căreia vor fi sărbătorite personalități remarcabile din societatea civilă UNESCO. Totodată, la acest eveniment va concerta Corul Naţional de Cameră Madrigal – bun al patrimoniului universal UNESCO de 20 de ani. Ceremonia se va încheia cu o recepţie oferită de Universitatea Europa de Sud-Est Lumina.

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Federația Română a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO va organiza o seară specială oferită de Hanul Manuc pentru a sărbători românește această zi de importanță națională.

Invitaţi. Printre invitații de marcă la acest eveniment, putem menționa: reprezentantul UNESCO Paris, domnul Andrei Cechelev; președintele de onoare al Federației Mondiale a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO, domnul Eiji Hattori; Secretarul General al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, domnul Ani Matei; preşedinta fondatoare a Federaţiei Române a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO, doamna Paula Iacob; rectorul Universității Europa de Sud-Est Lumina, domnul Filip Stanciu; președintele Federației Mondiale a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO, domnul George On. Christophides; reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, ai Guvernului României, precum și lideri ai mediului de afaceri din România.

Organizatori principali:
Federaţia Europeană a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO şi Federaţia Română a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO.
Co-organizatori:
Comisia Națională a României pentru UNESCO                                                                
Parlamentul României – Comisia Permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru Relația cu UNESCO
Guvernul României – Departamenul pentru Relații Interetnice                                            
Ministerul Culturii și Patrimoniului Național
ALUMNUS CLUB pentru UNESCO

Parteneri:
Corul Național de Cameră Madrigal, Universitatea Europa de Sud-Est Lumina,  Ella Traveland,  Hanul Manuc,   Charismatique,  Murfatlar, Hotel Ibis Gara de Nord,  Volvo, Inspiring Visuals Group, Cofetăria Agapitos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.