Vineri, 11 mai 2007, între orele 18:00 – 20:00, 15 persoane private de libertate din cadrul secţiei de deţinere a S.N.P.A.P. Tg.Ocna, vor participa la spectacolul „TEEN ART” organizat de Asociaţia de Tineret „ONESTIN” din Onesti, la Casa de Cultură a oraşului Tg. Ocna.
Spectacolul va cuprinde momente umoristice, muzică folk şi uşoară, o mini-scenetă realizată de un grup de minori ai Centrului de Reeducare Tg. Ocna şi piesa de teatru „Circul lui Visniec” regizată de d-na Simona Vasilica Nica.
Ultimele două activităţi, respectiv minisceneta şi piesa de teatru, constituie a V-a activitate comună organizată între Centrul de Reeducare, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare şi Asociaţia de Tineret „ONESTIN”, în cadrul proiectului „Tinerii şi nonviolenţa”.
Acest proiect este parte a grantului finanţat de Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite (USA) „Consolidarea iniţiativelor comunitare de prevenire a HIV/SIDA şi a Violenţei în familie în România”, realizat prin colaborarea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) şi Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin Ortodoxă din Statele Unite (IOCC).
Acţiunea are ca scop dezvoltarea acelor aptitudini şi deprinderi care să permită persoanelor private de libertate reintegrarea în viaţa socială.
Update in joi, 10-05-07 15:12
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
Bonjour,
Je suis à la recherche de : Ortansa Codreanu.
Pouvez vous lui demander de me contacter à l'adresse : melanie-goussot@hotmail.com.
Nous nous sommes rencontrées il y a 8ans, lors d'un voyage à Satu Mare.
Merci