Categorii: ActualitateEconomie

Acțiuni desfășurate de polițiștii de investigarea criminalității economice în Bacău

Aproximativ 60 de societăți comerciale verificate și 40 de sancțiuni contravenționale aplicate. Acesta este bilanțul unei acțiuni desfășurate de polițiștii de investigarea criminalității economice, pentru prevenirea și combatere a infracționalității în domeniul alimentar. Valoarea sancțiunilor contraveționale aplicate este de aproximativ 63 000 lei.

În perioada 4-5 februarie a.c., polițiștii Serviciului Investigarea Criminalității Economice – IPJ Bacău au desfășurat acțiuni de verificare, prevenire și combatere a fenomenului infracțional în domeniul agriculturii și industriei alimentare.

În cele două zile au fost verificate 59 de societăți comerciale din județul Bacău. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale din care 38 conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 2 conform O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

În cadrul acțiunilor au fost confiscate 100 kg făină de grâu, 280 pâini, produse congelate dar și sume de bani identificate și neevidențiate în casele de marcat.

Exemplu:

În urma controlului efectuat la o societate comercială au fost identificate la vânzare 250 de pâini pentru care societatea nu deținea documente de proveniență.
S-a luat măsura sancționării contravenționale, conform Legii 12/1990 și s-a dispus confiscarea valorică a produselor de panificație

Update in vineri, 06-02-15 15:29

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse
Taguri: evaziune

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.