Categorii: Social

Accidente cu şoferi beţi

Două accidente, în care conducătorii auto şofau în stare de ebrietate, au avut loc în acest weekend în judeţul Bacău.

Sâmbătă, 26 mai 2012, în jurul orei 18.10, în timp ce Cristian D. (31 de ani), din comuna Izvorul Berheciului, conducea un autoturism pe raza comunei Letea Veche, la o intersecţie nu a acordat prioritate unui ansamblu de autovehicule condus de Constantin D., de 43 de ani, din comuna Săuceşti şi a intrat în coliziune cu acesta.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ în cazul lui Constantin D. şi de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui Cristian D.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub apectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

Duminică, pe 27 mai, în jurul orei 18.00,  în timp ce Iosif P., de 21 de ani, din comuna Sarata, conducea un moped pe DC 117, pe fondul consumului de băututri alcoolice, a pierdut controlul direcţiei şi a căzut pe partea carosabilă.

În urma accidentului conducătorul mopedului a suferit vătămări corporale şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.

Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,42 mg/l, alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemie.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Despre masacrul de la „Fântâna Albă” din 1 aprilie 1941

1 aprilie nu este “ziua păcălelilor”! Sau cel puţin nu ar trebui să fie pentru…

luni, 01-04-24

Acest website folosește cookies.