Accident rutier pe strada Milcov

Marian B., de 44 de ani, din Bacău, care conducea la data de 01.01.2012, un autoturism pe strada Milcov, la efectuarea virajului la stânga pe strada Letea a fost acroșat în partea din spate de către un autoturism care a părăsit locul producerii evenimentului.

În urma accidentului, Marian B. a suferit vătămări corporale și a fost transportat la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au găsit la fața locului o plăcuță cu numărul de înmatriculare a celuilalt autoturism implicat în accident, ocazie cu care au stabilit că este proprietatea Elenei I., din Bacău.

La Spitalul Județean Bacău s-a prezentat fiul proprietarei, Costel I., care a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest, declarând că autoturismul este în administrarea lui, dar că la data de 31.12.2011 i l-a încredințat unui prieten pe nume Dan. Alte date despre prietenul său nu a putut furniza agenților de poliție.

Totodată acesta a declarant că în dimineața zilei de 01.01.2012, a fost înștiințat de un prieten că autoturismul a fost implicat într-un accident de circulație motiv pentru care s-a prezentat la Spitalul Județean Bacău. Aici nu și-a găsit prietenul căruia i-a încredințat mașina și nici nu l-a putut contacta telefonic.

Marian B. a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat, și i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectueaza cercetări în vederea identificarea conducătorului autoturismului, iar polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.