Accident rutier in Onești
La data de 24.01.2012, în jurul orei 14:45, în timp ce Vasile D., de 29 de ani, din comuna Valea Seacă, conducea un autoturism pe Calea Mărășești din Onești, la intersecția cu strada Ștefan cel Mare, a efectuat virajul la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de Costică N., de 51 de ani, din județul Vrancea, care circula în același sens.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a Mirabelei H., de 29 de ani și a unei minore de 10 ani, ambele din comuna Sascut, pasagere în autoturismul condus de Vasile D. Victimele au fost transportate la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ pentru Vasile D. și de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul lui Costică N.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.