La data de 23.01.2011, în jurul orei 16.50, în timp ce Nicolaie B., de 34 de ani, din Moinești, conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, din localitate, l-a surprins și accidentat pe Matei B., de 24 de ani, din Moinești, care s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, prin loc nepermis și fără să se asigure.
Victima a fost transportată la Spitalul Moinești, ulterior fiind transferată la Spitalul Județean Bacău unde a rămas internată.
Conducătorului auto şi victimei le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…
În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…
Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…
Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…
Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…
Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…
Acest website folosește cookies.
Comentează