La data de 18.04.2011, în jurul orei 13.00, G. Cristian, de 31 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aviatori, în momentul efectuării virajului la stanga pe Calea Republici, a surprins si acidentat pe S. Lucica, de 32 ani şi pe fiul acesteia, de 3 ani, care se aflau regulamentar in traversare pe marcajul pietonal, pe culoarea verde a semaforului electric.
S. Lucica şi fiul ei au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Bacău, unde au primit îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.03 mg/l alcool pur in aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Update in sâmbătă, 16-07-11 20:44
Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…
În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…
Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…
Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…
Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…
Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…
Acest website folosește cookies.
Comentează